Sorina Matei, cine va conduce DNA: Un lucru e cert. Trebuie să se despartă

Sorina Matei
Sorina Matei

Sorina Matei a publicat pe Facebook un mesaj intitulat "Ce urmează la DNA? Tot ce e mai greu".

"În primul rând, clasa politică trebuie să realizeze că performanţă în anticorupţie nu se poate face prin trocuri politice murdare ca acela din 2013, prin oameni care nu cunosc DNA şi care nu au expertiză în investigare, prin persoane care nu ştiu carte, prin oameni de partid, prin securişti sau prin procurori care nu au performanţă şi nu au fost confirmaţi de instanţă.

În al doilea rând, ca să conduci DNA trebuie, în mod logic, să te înscrii la concurs. Şi aici e responsabilitatea procurorilor. Sunt oameni buni şi oameni slabi, sunt oameni care îşi pot asuma şi oameni care cred că ajung acolo doar prin negocieri politice, de culise. E vremea ca oamenii buni, curajoşi, cu performanţe, cu probitate morală şi profesională să se înscrie la concurs. Da, veţi fi în vizorul presei, da, înseamnă asumare, da, e mult de muncă, da, e necesară dedicaţie şi dorinţă de a face din DNA ceea ce a fost odată, da, e greu dar da, se poate. E vremea profesioniştilor şi a oamenilor bine aşezaţi în ei, cărora nu le e teamă nici de presă, nici de politicieni, care nu se înclină şi care nu au fost slugile nimănui. Doar acest tip de oameni pot reconstrui DNA. Doar oamenii bine ancoraţi profesional şi pe picioarele lor fi face din DNA ceea ce a fost odată DNA", își începe astfel mesajul publicat, marți seară, pe Facebook Sorina Matei.

Riscuri. Partea cea mai grea

"Cu două întrebări care s-au tot repetat m-am confruntat în ultima vreme: ce zici, să fie unul din afară sau unul dinăuntru? Sincer, am stat şi m-am gândit mult. Concluzia la care am ajuns este aceea că cele mai mari riscuri, cele mai mari stricăciuni le-au făcut oamenii care au fost impuşi cu forţa la conducerea DNA, care nu cunoşteau din interior instituţia, care nici nu s-au chinuit s-o înţeleagă, care nu au înţeles cultura instituţională a DNA şi care au fost respinşi de procurori pentru că nu au ajuns la şefie prin probitate profesională şi peformanţe. Acei oameni impuşi din exterior, pentru că nu au cunoscut instituţia, au luat-o şi au folosit-o ca pe o măciucă, pentru interesele lor şi ale altora. Acei oameni impuşi cu forţa au adus DNA în groapa în care este ea acum, şubrezind încrederea oamenilor în Justiţie, şubrezind statutul procurorului în România, Justiţia fiind totuşi un serviciu public.

Tocmai de aceea cred că DNA poate fi însănătoşită doar de un adevărat procuror DNA. Nume nu ştiu să dau, dar oameni sunt. Mai mulţi. Dacă impui în acest moment la şefia DNA un om care nu cunoaşte DNA, riscurile sunt mult mai mari", a punctat Sorina Matei.

"Chiar dacă vine să zicem cu detaşare, cu dorinţă de mai bine, cu bună credinţă, fără părtinire, în primul rând, nu ştie, nu conştientizează în ce se bagă. Nu conştientizează ce a lăsat Kovesi în urmă. Nu ştie ce bombe zac efectiv în instituţie. Îi va lua mult timp să se prindă, actuala gaşcă pretoriană a doamnei va face tot ce îi stă în putinţă să ascundă bombele de noul şef sau să dea vina pe altcineva. În al doilea rând, oricât de bun ar fi, există riscul să îi ia pe toţi de buni, sau pe toţi de răi, sau din contră să judece după marote externe, după retorici, unele din ele false. Îi va fi greu să discearnă dacă nu-i cunoaşte de ce sunt în stare", a mai transmis Sorina Matei, punctând că "un om din DNA poate reconstrui mai uşor DNA. Şi aici vine parte cea mai grea".

"În primul rând, oricine ar fi şef DNA (în cazul în care va fi cineva din interior) are o primă altă problemă. Va fi asociat cu Kovesi. Toţi, într-un fel sau altul, au avut legătură cu ea. Şi cu SRI. Şi cum adevărurile mari se ascund în detalii mici, aici vine partea interesantă. Unii o contestau pe doamna de ani, alţii o slugăreau de ani. Unii ştiau ce face, dar nu o legitimau şi o contraziceau ori de câte ori puteau, alţii din contră, se făceau preş în faţa ei, fără ca ea uneori să ceară asta, alţii făceau non combat. Alţii nu mai recunosc ceea ce au fost şi au făcut. Lucrurile nu sunt întotdeauna albe sau negre când vorbim de o instituţie, aşa cum nu se întâmplă nicăieri în societate. Unele sunt albe, altele sunt negre, dar între toate acestea avem multe tonuri de gri.

Un lucru este cert: cine va conduce DNA trebuie să se despartă, inclusiv public, de moştenirea Kovesi şi să scoată absolut toată mizeria la lumină. Va fi greu. Dar nu imposibil. Şi e mult de scos.

În al doilea rând, cine va conduce DNA (şi de asta spun că este un avantaj să fie un procuror DNA) trebuie să facă curat în instituţie. Pentru un om din exterior, oricât de bun ar fi, va fi greu să desţelenească ce e acolo. (...)

În al treilea rând, cine va conduce DNA va avea de gestionat o altă uriaşă problemă. Achitările care vor mai veni. Şi vor veni cu duiumul. (...) În al patrulea rând, dosarele. DNA are o rezervă de dosare, dar care nu mai este foarte mare. Dosare mari, grele, cu probatorii puternice, nu prea mai are DNA. Dar ceva, ceva, mai e. Pentru un om din interior, e mai uşor. (...)

"Vremea oamenilor grei, puternici, curajoși"

Şi aici iar vine altă parte grea, dificilă. Dosare grele, pe fapte grele, nu poţi face decât cu oameni deştepti, pricepuţi, care ştiu carte, şi care au curaj. (...) De asta spun că e dificil. Pentru DNA e vremea oamenilor grei, puternici, curajoşi şi care ştiu carte. E vremea procurorilor adevăraţi pe picioarele lor. Nu, nu este imposibil. Imposibilul nu trebuie să existe atunci când vorbim despre reconstrucţia unei instituţii atât de importante şi necesare ca DNA. Să pui o instituţie ca DNA pe picioare merită orice sacrificiu. Dacă eşti un procuror adevărat", a transmis Sorina Matei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel