Sorina Matei: de ce a citit Greblă actul de suspendare

sorina matei
sorina matei

Jurnalista Sorina Matei comentează pe o rețea de socializare numirea lui Toni Greblă la Curtea Constituțională, senatorul care a considerat neoportună suspendarea lui Traian Băsescu din vara lui 2012, motiv pentru care liderii PSD l-au pus să citească actul de suspendare, în Plenul Parlamentului.

”Un mic curs de istorie recentă. Pe 5 iulie anul trecut, Toni Greblă, președinte al comisiei juridice din Senat a citit, în plenul Parlamentului și în văzul întregii Românii, actul de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, după ce CCR spusese că nu identificase fapte grave, încălcări constituționale pentru ca șeful statului să fie suspendat din funcție. Cu toate acestea, Greblă a citit tot. Dacă vă aduceți aminte, atunci, pe 5 iulie, actul a fost citit de Greblă cu multe greșeli, confuzii, bâlbâieli, poticneli. Nimeni n-a știut de ce. Numai că anterior momentului acela, Greblă se pronunțase public împotriva unei suspendări din funcție a președintelui spunând că nu există motive. Când a auzit, conducerea PSD a luat foc, l-a pus la zid pe Greblă și, drept pedeapsă, l-a pus să citească chiar pe el actul de suspendare- fără a exista motive constituționale, fapt care l-a adus pe Greblă într-o stare pe care am sesizat-o cu toții pe 5 iulie. Acum, ironia sorții face că, după 3 propuneri ratate de judecător pentru CCR, același Greblă - care a citit în ciuda voinței lui un act care nu invocă motive constituționale de suspendare- să fie numit de PSD judecător la Curtea Constituțională a României. Asa se scrie istoria....”, a scris jurnalista pe Facebook.

Fostul senator Toni Greblă a depus, marți, jurământul de învestire în funcția de judecător al Curții Constituționale, înlocuind-o pe Iulia Motoc, cea care urmează să meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prima oprțiune a PSD, Lucian Bolcaș, a refuzat propunerea în urma unui scandal de antisemitism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel