Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a dat startul, marţi, în parteneriat cu UNICEF şi OMS, campaniei de informare şi recuperare a vaccinării la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, ocazie cu care a afirmat că susţine obligativitatea informării cu privire la vaccinare şi că este de părere că noua lege a vaccinării ar putea fi adoptată 'foarte curând'.
Ea a subliniat că o campanie de informare cu privire la vaccinare trebuie susţinută nu doar de Ministerul Sănătăţii, ci şi de direcţiile de sănătate publică, de medicii de familie, de mass-media, amintind că Legea vaccinării este în Parlament. 'Există încă discuţii legate de obligativitate. Ne-am spus în nenumărate rânduri părerea: dacă sintagma obligativitate este scoasă din lege, nu am rezolvat nimic.
Noi suntem pentru obligativitatea informării. Aşa este legislaţia şi într-o parte din ţările civilizate din UE, dar există şi ţări în care a fost introdusă vaccinarea obligatorie. Deocamdată, noi susţinem obligativitatea informării. În Germania s-a pus problema unei amenzi de 2.500 de euro pentru părinţii care refuză vaccinarea. În România, aşteptăm finalizarea acestor discuţii privind obligativitatea informării sau obligativitatea vaccinării şi aprobarea Legii vaccinării. Cred că o vom avea foarte curând', a afirmat ministrul. În opinia sa, mediatorii sanitari şi asistenţii comunitari au un rol important în ceea ce priveşte creşterea ratei de vaccinare.
'Nu trebuie să vină cineva să te tragă de mână în permanenţă. (...) Dacă fiecare ar face ceea ce trebuie, nu am ajunge aici. În aceste zile, la Cluj, are loc în cadrul Preşedinţiei workshopul pentru vaccinare. România propune înfiinţarea unui registru european de vaccinare, tocmai pentru a putea rezolva într-un fel problemele acestea ale migraţiei', a susţinut Pintea.
Ea a adăugat însă că direcţiile de sănătate publică 'nu pot să facă mare lucru' dacă nu sunt ajutate de medicii de familie şi asistenţii comunitari. 'Cei din DSP, dacă nu sunt ajutaţi de medicina de familie, de asistenţa comunitară, nu pot să facă mare lucru. MS creează cadrul legal, DSP asigură vaccinul necesar. Până la urmă, inspectorii nu pot să meargă să vaccineze pe teren', a mai declarat Sorina Pintea. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în perioada 7 - 10 mai, va funcţiona un centru provizoriu de informare şi vaccinare la sediul consiliului local din localitatea Ţăndărei. Totodată, sesiunile de informare vor fi susţinute de medici specialişti în promovarea sănătăţii, iar la activitatea de vaccinare, alături de medici de familie din localitate, vor participa suplimentar şi alţi medici şi asistente din zonă. Conform situaţiilor transmise de DSP Ialomiţa, în Ţăndărei, în anul 2018, rata de vaccinare a fost de 17,5%. Mai exact, dintre cei 720 de copii catagrafiaţi, au fost vaccinaţi 126. De asemenea, în primul trimestru al anului 2019, rata de vaccinare în Ţăndărei a fost de 2,3%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu