Coplata în sănătate. Sorina Pintea: este o contribuție personală

SORINA PINTEA
SORINA PINTEA

În direct la România TV, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a făcut precizări cu privirea la coplata pentru serviciile medicale de la unitățile private. 

”Este vorba de o contribuție personală, nu de coplată. Aceasta este altceva și se va stabili de fiecare furnizor privat, în funcție de tipul de servicii și de reglementările în vigoare. Aceasta contribuție va fi reglementată în funcție de tipul de serviciu, fie spitalizare continuă, ambulator, laborator și va fi reglementată prin normele la contractul cadru. Teoretic, acest nou contract cadru, acest act adițional va fi valabil începând cu 1 iulie. Deci și aceste norme care vor reglementa nivelul coplății sau a contribuției personale vor fi aplicabile de atunci”, a declarat Sorina Pintea, în direct la România TV. 

Statul poate asigura cheltuielile pentru investigațiile medicale private

”Există această posibilitate pentru că până acum furnizorii privați nu erau interesați să facă contracte cu CAS pentru că tarifele erau prea mici. Să vă dau un exemplu. Pentru o operație simplă, de apendicită, la privat costă 6.000 de lei. Dacă privatul intră în contract cu CAS îi va fi decontată o sumă de 2.000 de lei. Astfel pacientul va plăti doar 4.000 de lei. Privatul nu este obligat să își facă acest contract. Privatul are opțiuni.

Plăți mai transparente pentru pacienți 

Eu vreau să vă explic că în mod normal, prin această ordonanță scoatem din zona gri ceea ce se întâmpla până acum. Privatul chiar dacă era în contract cu Casa sau nu era, pacientul plătea o sumă. De acum înainte, privatul va fi obligat să afișeze la vedere ceea ce va încasa și pacientul va opta sau nu, dacă vrea să beneficieze de aceste servicii sau nu. Totul va fi transparent. (...) Ne vom asigura că această contribuție coplată nu se va aplica la serviciile medicale care sunt finanțate din programe naționale. Programe precum chimioterapie, radioterapie, etc.”, a mai precizat Sorina Pintea. 

Vezi și: Serviciile medicale la privat. Guvernul adoptă coplata

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel