Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a explicat, într-o emisiune televizată, că criza imunoglobulinei și cea de vaccinuri trebuiau remarcate demult. Demnitarul a anunțat că va face o listă reală cu medicamentele esențiale și că va corecta procedurile de achiziție și prețurile, astfel încât niciun tratament vital să nu mai lipsească din România.
În criza imunoglobulinei, ceva a fost scăpat de sub control, a afirmat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a anunțat, la emisiunea Pulsul Zilei, de miercuri seară, de la TVR, și că lista medicamentelor esențiale va fi actualizată, iar procedura de achiziție a acestor medicamentelor vitale modificată, astfel încât lucrurile să se miște mult mai repede și mai bine.
„În această vară propuneri de modificări legislative vor fi postate pe site-ul Ministerului Sănătății, pentru că, vă spun sincer, de problema medicamentelor ne lovim zi de zi. Nu e normal ca anumite medicamente esențiale să lipsească. Și spun esențiale gândindu-mă nu neapărat la imunoglobuline și vaccinuri, pentru că acestea sunt deja clasicele care au lipsit și care ne-au creat multe probleme. Sunt medicamente ieftine care pot să dispară de pe piață. Sunt citostatice a căror discontinuitate afectează pacienții. Va trebui să creăm un cadru legislativ astfel încât aceste lucruri să nu se mai întâmple. Dar este nevoie de mai multe prevederi legale pe care să le lansăm simultan, astfel încât să nu așteptăm după un nou buget, după o hotărâre de Guvern", a spus Sorina Pintea.
N-a fost privită cu seriozitate
Legat de cea una din cele mai mari probleme din ultimul an - criza imunoglobulinei - ministrul crede că e posibil ca cineva să nu fi vrut sau să nu fi putut să vadă semnele premergătoare, cele care o anunțau.
„Nu cred că dacă lista (de esențiale, n.r.) exista n-ar fi existat criza imunoglobulinei. Pe undeva, calculul prețului la imunoglobuline nu se face după clasicul calcul pentru celelalte tipuri de medicamente. Pentru imunoglobuline și vaccinuri exista altă modalitate, mai facilă. În plus, la imunoglobuline au fost introduse și scutirile de (taxă, n.r.) clawback. Aici au fost mai multe cauze din punctul meu de vedere. Dar am senzația că undeva, cândva, s-a scăpat ceva de sub control. Cred că situația n-a fost privită cu seriozitate, dar asta cu câțiva ani în urmă, pentru că o criză de asemenea proporție își face simțită prezența, nu se întâmplă brusc. Există niște semne pe care trebuie să le citești" a punctat ministrul.
Dispuși să „umble” la preț
Sorina Pintea a spus și că statul este dispus să „umble" la prețuri și la taxa clawback astfel încât ca viața pacienților să nu mai fie pusă în pericol.
„De ce sunt importante (medicamentele esențile, n.r.)? Pentru că în funcție de ce vom discuta cu Comisia de farmacologie (de la Ministerul Sănătății, n.r.), vom discuta cu cei de la Casa Națională de Sănătate pentru că prezența lor pe listă va însemna că acele medicamente nu au voie să lipsească niciodată din România, pentru fiecare patologie. Și atunci, că vom lua măsuri de modificare a prețului, de modificare a taxei de clawback, sunt încă discuții... Referitor la taxa de clawback, care este una dintre problemele sistemului și care generează probleme mai ales medicamentelor ieftine s-a format, în luna mai, un grup de lucru care a avansat deja câteva propuneri, dar care se pare că nu corespund întru totul nevoilor noastre și atunci, la jumătatea lunii august vom finaliza lista aceea de propuneri. Vor fi șapte, opt, nouă, astfel încât să putem alege propunerea cea mai bună. Vreau să vă spun că toate aceste propuneri, inclusiv menținerea acestor medicamente pe stocuri pe piață înseamnă influență financiară", a arătat ea.
Cum este compusă lista „esențialelor”
Iar medicamentele care sunt incluse pe lista celor esențiale sunt alese de forul superior din fiecare specializare medicală.
„De exemplu, comisia de specialitate pe neurologie, sau pe oncologie, face o listă cu medicamentele esențiale pentru această patologie. Adică medicii din respectiva comisie spun că aceste medicamente nu au voie să lipsească deloc din țară. Sunt vitale pentru pacienții noștri", a explicat Sorina Pintea.
Pe lângă aceste comisii vine, însă, și Organizația Mondială a Sănătății care alcătuiește și ea o listă de medicamente vitale, de regulă cele care țin în viață patologii grave sau care sunt necesare unui număr foarte mare de pacienți dintr-o patologie. „OMS recomandă țărilor această listă a ei de medicamente esențiale, dar bineînțeles că fiecare țară trebuie să-și extragă din ea pe specificul pe care-l are", a conchis demnitarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu