Sorina Pintea: „Voi repartiza altundeva banii necheltuiți pe infrastructura spitalelor”

Ministrul Sorina Pintea, la Spitalul din Bicaz
Ministrul Sorina Pintea, la Spitalul din Bicaz

Până la sfârşitul lunii iunie, doar 35 la sută din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru infrastructura şi dotarea spitalelor au fost cheltuite, a anunțat, la Piatra Neam, ministrul Sănătății Sorina Pintea.

Nu i-au folosit, îi dau înapoi! Conducerea Ministerului Sănătății va solicita unităţilor care nu au cheltuit banii alocați pe anul acesta pentru infrastructura şi dotarea spitalelor să renunțe la ei, a anunat, joi, la Piatra-Neamţ, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Am făcut o analiză la nivelul Ministerului Sănătăţii, la 30 iunie, legată de utilizarea banilor pe care noi i-am alocat în ţară pe infrastructură şi dotare. Banii s-au utilizat în proporţie de 35%. Sunt bani pe care i-am dat şi nu au fost încă pornite procedurile de licitaţie. Voi lua aceşti bani şi îi voi repartiza acolo unde este nevoie. Cei care nu au cheltuit banii vor primi o adresă de la Ministerul Sănătăţii, astfel încât să renunţe la sumele alocate şi necheltuite. Prin ordin de ministru, vor fi luaţi banii înapoi", a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Sunt alte proiecte care au nevoie de bani

Sorina Pintea se află, joi, în judeţul Neamţ, unde a vizitat, alături de autorităţile locale, mai multe unități sanitare.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, Sorina Pintea a precizat că va aloca resursele financiare necesare continuării lucrărilor la cele două noi blocuri operatorii, precum şi la secţia de pediatrie, acestea fiind doar trei dintre proiectele care au nevoie de bani ca să fie terminate. 

Investiții vor fi făcute și la Spitalul din Bicaz

Ministrul Sănătății a vizitat și Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae", din Bicaz. Scopul vizitei este acela de a vedea ce dotări medicale mai sunt necesare spitalului pentru o mai bună funcționare. Sorina Pintea a declarat că Ministerul va aloca fonduri pentru achiziționarea unui nou ecograf și recomandă adaptarea funcționalității spitalului la nevoile zonei, notează ziardepiatraneamt.ro

La vizita de lucru au participat și primarul orașului Bicaz, Nicolae Sălăgean, directorul spitalului, Dr. Letiția Gabriela Damoc, și cadrele medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel