”Tricolorii”, eliminați în optimile de finală de la EURO 2024, vor ajunge în țară cu întârziere.
Echipa națională de fotbal a României, care a fost eliminată în faza optimilor de finală ale EURO 2024, după înfrângerea în fața reprezentativei Olandei, avea programată revenirea în țară în această seară. Ora inițială a sosirii era una destul de târzie, astfel încât suporteriilor, cei care au susținut și au ieșit în stradă să se bucure de succesul din grupe și calificarea în optimile de finală, să le fie foarte greu să participe la acest eveniment.
Într-o revenire asupra anunțului inițial, Federația Română de Fotbal a anunțat că ”generația de suflet” va ajunge în țară după miezul nopții, din motive tehnice.
”Din păcate, sosirea în țară s-a amânat. Aeronava care trebuia să aducă echipa națională în țară are probleme tehnice. În ciuda tuturor eforturilor făcute, nu s-a reușit găsirea unui alt avion disponibil pentru același orar de zbor. Astfel, tricolorii vor decola din Frankfurt la 21:30, ora locală, și vor ateriza la București la ora 00:45. Sosirea la Mogoșoaia este estimată la ora 01:15”; se arată în comunicatul FRF.
Mai mult decât atât, în comunicatul inițial, FRF a făcut apel la suporteri să nu vină la aeroport, ci să meargă direct la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia.
”Tricolorii vor ateriza la Aeroportul Henri Coandă la ora 23:20 și vor părăsi aeroportul prin salonul oficial. De aici, echipa se va deplasa direct la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, Casa Tricolorilor, unde suporterii care doresc să îi întâmpine îi pot aștepta. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacțiunea dintre echipă și suporteri în acest loc. De asemenea, menționăm că nu toți jucătorii echipei naționale vor reveni în țară în această seară”, potrivit comunicatului inițial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News