Șoșoacă, circ în Parlament, cu harta adusă pentru Zelenski. Chirieac arată decizia profund greșită: Toată presa mondială ar fi dat...

Șoșoacă, circ în Parlament, cu harta României Mari adusă pentru Zelenski / Foto: Captură video Antena 3 CNN
Șoșoacă, circ în Parlament, cu harta României Mari adusă pentru Zelenski / Foto: Captură video Antena 3 CNN

Senatoarea Diana Șoșoacă a venit cu harta României Mari pe holurile Parlamentului.

Diana Șoșoacă a venit cu harta României Mari pe holurile Parlamentului. Gestul său vine după ce senatoarea anunțase și online că va boicota vizita președintelui ucrainean. În acest context, Bogdan Chirieac a spus că anularea discursului lui Volodimir Zelenski din Parlamentul României este până la urmă o decizie bună, remarcând însă o altă greșeală a politicienilor români.

"Ținând seama de reacția doamnei senator Șoșoacă, decizia de acum (de anulare a discursului lui Volodimir Zelenski n.r.) este înțeleaptă, însă ea urmează după o decizie profund greșită. Toate serviciile, toți consilierii de politică externă, parlamentari, Ministerul de Externe, prezidențiali, ar fi trebuit să prevadă o astfel de situație și atunci în afară de întâlnirea cu președintele Iohannis sau în afară de întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu și poate cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, domnul președinte Zelenski se putea adresa Parlamentului României de la Tulcea sau de la Galați, unde au căzut dronele rusești.

Bogdan Chirieac: Era o imagine profund nedreaptă pentru România în acest moment

Cei din Parlament, din Ministerul de Externe, din serviciile de informații trebuiau să prevadă această situație. Ținând seama că România a ajutat cu aproape 1% din PIB Ucraina. Puține state au făcut acest efort, toată presa mondială ar fi dat din Parlamentul României: "Zelenski, întâmpinat cu huiduieli în Parlamentul României", ceea ce era nedrept pentru această țară, că spuneai că extremiștii români din Parlament au făcut, au dres. Dacă tot ai ajutat Ucraina și vrei să o ajuți până la capăt, că ai un parteneriat strategic cu Statele Unite, mergi până la capăt. Era o imagine profund nedreaptă pentru România în acest moment.

Măcar Ungaria și-a tras scuza pe turta ei, mă rog, e oficial, reprezentantul Rusiei în UE și NATO, văd că nu au pățit nimic din cauza asta, dimpotrivă le-au eliberat și fondurile europene. În Slovacia știți foarte bine că partidul pro-rus a câștigat, e la putere. Austria e agent oficial al Rusiei în UE, ei nu sunt membri NATO, că ar fi fost și în NATO.

România nu, prin România tranzitează 85% din cerealele Ucrainei, cu mari eforturi și pierderi pentru fermierii români, deci această imagine a unui Parlament al României revoltat împotriva lui Zelenski nu ar fi făcut bine. Doamna Șoșoacă însă, cu toată această bâlbă a oficialilor români, cred că a mai crescut un punct astăzi", a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3 CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel