Fostul manager al lui Schumacher, Willi Webber, susține că soția fostului pilot de Formula 1, Corinna Schumacher, ar ascunde adevărul despre starea de sănătate a acestuia, potrivit Daily Mail.
Michael Schumacher nu a fost văzut de către opinia publică de la accidentul de schi aproape mortal din anul 2013. Familia este dornică să-și păstreze starea privată și nu a furnizat nicio actualizare. Fostul manager al lui Schumacher a susținut că soția lui ascunde adevărul despre el. Willi Weber spune că este convins că „luptătorul” Schumacher va fi văzut din nou.
Fostul manager al lui Michael Schumacher a făcut afirmația potrivit căreia soția sa Corinna ascunde adevărul despre starea legendei de Formula 1, la aproape șase ani de la accidentul său de schi. Michael Schumacher a suferit o vătămare cerebrală aproape fatală în 2013 și, de atunci, a fost îngrijit la casa sa din Lacul Geneva de soția sa și cei doi copii ai lor, Gina-Marie, 22 de ani, și Mick, de 20 de ani. Însă vechiul său manager și prieten Willi Weber, în vârstă de 77 de ani, crede că totul nu este așa cum pare și, după ce i s-a interzis să-l vadă pe Michael, a susținut că soția acestuia, Corinna, este îngrijorată că „adevărul” va fi expus, relatează Cologne Express.
Vorbind într-un documentar german, Webber a spus: 'Știu că Michael a fost lovit din greu, dar, din păcate, nu știu ce progrese realizează. Aș dori să știu ce face și să îi strâng mâinile. Cred cu tărie în recuperarea lui Michael, pentru că știu că este un luptător. Dacă există o șansă, el o va folosi. Acesta nu poate fi sfârșitul. Mă rog pentru el și sunt convins că îl vom vedea din nou. Dar, din păcate, acest lucru este respins de Corinna. Probabil că îi este teamă că voi vedea imediat ce se întâmplă și voi face adevărul public.' a mai spus acesta.
Amintim faptul că soția lui Michael Schumacher, Corinna, și fiica acestuia, Gina, au acordat un interviu emoționant revistei "She Magazine", citat de Daily Mail, în care vorbesc despre tragedia care le-au schimbat viața. Este primul interviu acordat după incidentul din anul 2013, când Michael Schumacher a suferit un accident teribil la ski, în urma căruia se află încă în comă.
"N-am uitat cui trebuie să-i mulțumesc pentru asta. Acesta este soțul meu, Michael Schumacher", a spus Corinna Schumacher, în primul ei interviu, pentru "She Magazine".
La rândul ei, Gina Schumacher a povestit despre lecția de viață primită de la tatăl său: "După ce conduci o mașină, o parchezi în garaj și gata. Dar un cal are nevoie de îngrijire permanentă, inclusiv în zilele de duminică".
De asemenea, acum 2 luni cotidianul francez Le Parisien a citat o afirmaţie a unui angajat al spitalului din Paris unde este internat Michael Schumacher privind starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1. 'Da, el este în grija mea...și vă pot asigura că este conștient.' este declarația unui medic care are grijă de fostul campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher. Le Parisien mai scrie că acesta a fost internat pentru a urma un 'tratament secret'. Michael Schumacher a fost transportat luni după-amiază la spitalul Pompidou, aflat în sud-estul Parisului, Franța, a informat Le Parisien.
Cotidianul a mai adăugat că acesta va urma un tratament pe bază de celule stem, condus de chirurgul Philippe Menasche. În urmă cu 6 ani, pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident la ski, lovindu-se violent cu capul de o stâncă. De atunci informaţiile despre starea sa de sănătate sunt inexacte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu