Soția românului răpit din Israel a vorbit despre drama prin care trece în aceste momente.
Ella Haimi este soția lui Tal Haimi, românul răpit din Israel de teroriștii Hamas. Femeia a venit în România pentru a căuta ajutor și pentru a încerca să își aducă cumva soțul acasă. Ea a povestit că bărbatul a fost răpit în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, chiar din kibuţul pe care bunicul său din Buzău l-a construit după al Doilea Război Mondial.
"Principalul motiv este că am nevoie de ajutor. Fac tot ce pot ca să îl ajut să îl eliberez pentru că nu mai avem timp. După o săptămână de la momentul capturării am înțeles că are cetățenie română și am înțeles că cel mai bun lucru pentru a-l salva este să vin aici.
Cred că întreaga lume ar trebui să ne ajute, dar mai ales România pentru că el este cetățean român. Acum nu mai știu despre el dacă este viu sau nu", a spus Ella Haimi în direct la Antena 3 CNN, în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei".
Femeia spune că deși bărbatul nu are acces la telefon acum ea îi trimite zilnic mesaje pe Whatsapp, povestindu-i ce face și cum se simte, în speranța că el se va întoarce bine acasă și va citi acele mesaje.
"Copiii spun că le este dor de el și întreabă în fiecare seară de el. Inima mea este frântă. Îi trimit mesaje pe Whatsapp în fiecare zi, despre copii, despre problemele mele casnice, despre ce s-a mai întâmplat în cursul zilei. Va ști câtă iubire am pentru el și copiii", a mai spus soția românului răpit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu