Soţia şi trei copii ai lui Muammar Gaddafi au sosit luni în Algeria (comunicat oficial)

revolutie libia
revolutie libia

Soţia colonelului Muammar Gaddafi şi trei dintre copiii acestuia au intrat luni pe teritoriul Algeriei, a anunţat Ministerul de Externe al acestei ţări, preluat de agenţiile de presă internaţionale.

revolutie libia„Soţia lui Muammar Gaddafi, Safia, fiica sa Aisha, fiii săi Hannibal şi Mohamed, însoţiţi de copiii lor, au intrat în Algeria la ora 08.45 (07.45 GMT) pe la frontiera algeriano-libiană“, a indicat diplomaţia de la Alger, într-un comunicat difuzat de agenţia APS, transmite Agerpres.

Informaţia a fost adusă la cunoştinţa secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, a preşedintelui Consiliului de securitate şi a preşedintelui Consiliului executiv al Consiliului Naţional de Tranziţie (instanţa politică a insurecţiei libiene), Mahmoud Jibril, conform aceluiaşi comunicat.

Documentul a fost difuzat după ce o sursă rebelă libiană a declarat pentru agenţia de presă egipteană MENA că un convoi de autovehicule blindate marca Mercedes a intrat pe teritoriul algerian, săptămâna trecută, iar autorităţile algeriene au dezminţit categoric această informaţie.

Luni dimineaţa, Ministerul de Externe algerian a publicat un comunicat în care anunţa o întâlnire între şeful diplomaţiei algeriene Mourad Medelci şi Mahmoud Jibril, organizată la cererea liderului rebel cu ocazia unei reuniuni a Ligii Arabe. Algeria susţine că-şi menţine statutul de neutralitate" şi până acum nu a recunoscut CNT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel