Pianul Codrin Nicoară a renunțat, după moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, la procesul intentat Spitalului Clinic de Recuperare din Iași.
La puțin timp după moartea soției sale, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, Codrin Nicoară a renunțat la procesul pe care îl intentase Spitalului Clinic de Recuperare din Iași.
„Instanța ia act de renunțarea reclamantului Codrin Constantin Nicoară la judecata cererii în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Recuperare. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”, au precizat recent judecătorii din cadrul Tribunalului Iași, potrivit BZI.
Procesul dintre pianistul Codrin Constantin Nicoară și Spitalul Clinic de Recuperare din Iași a început pe 7 octombrie 2020. Acesta le-a cerut judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași, în contencios adminstrativ, să oblige unitatea medicală la furnizarea unor informații.
Totuși, după moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, pianistul a depus la instanță un înscris în care a arătat că renunță la judecata cauzei. Potrivit articolului 406 din Codul de procedură civilă, „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, în ședință de judecată, fie printr-o cerere scrisă”.
Sursă: BZI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News