Senatorul PSD, Dan Șova, consideră că este o ”coincidență bizară” între afirmațiile președintelui Traian Băsescu, începutul campaniei pentru referendum și lansarea acestor zvonuri, arătând că i se pare ”umoristic” să-ți imaginezi că liderii USL se duceau la Băsescu să facă trafic de influență.
Este o “coincidență bizară” între începerea campaniei electorale de la referendum și zvonurile privind referirile la USL dintr-o anchetă DNA deschisă asupra unor membri CSM, a declarat, miercuri, senatorul PSD Dan Șova pentru NewsIn.
Social-democratul a fost întrebat în ce măsură zvonurile potrivit cărora un membru CSM și consilierul acestuia şi-ar fi negociat cu persoane din conducerea USL funcţiile de procuror-şef al DNA şi de procuror general al României.
“Eu nu cred că ne afectează deloc. Mie, sincer să fiu, mi se pare o treabă umoristică, pentru că trebuie să ne uităm la modul în care sunt numiți procurorii în România, procurorul-șef al DNA și procurorul general. Mă refer la faptul că Ministrul Justiției propune, CSM avizează și Președintele României numește. Am înțeles de la televizor că înregistrările sunt vechi de acum o lună. Dacă sunt vechi de acum o lună, vă reamintesc că acum o lună era liniște pe scena politică românească și încercam să coabităm cu președintele Traian Băsescu. Mie, sincer să fiu, mi se pare umoristic ca cineva să-și imagineze că liderii USL se duceau la Traian Băsescu să facă trafic de influență să numească procurorii. Eu nu pot să iau decât ca pe o glumă treaba acesta”, a declarat Șova, care a mai fost întrebat dacă există vreo legătură între campania pentru referendum și aceste zvonuri.
“Nu știu, acuma nu pot să îmi imaginez că DNA-ul este oficial în campanie electorală. Sper să nu fie așa, Doamne ferește! Este o coincidență bizară între afirmațiile președintelui (Traian Băsescu, n.red.), începutul campaniei și lansarea acestor zvonuri. Dar eu cred că cel mai simplu s-ar rezolva dacă astăzi, nu mâine, astăzi purtătorul de cuvînt al DNA-ului ar ieși public și ar spune ce anchetează, pe cine, pe ce probe se bazează în mod transparent, când s-au petrecut faptele, deci să spună public ca să știm despre ce vorbim. Așa, să facem speculații, mi se pare o glumă. Păi niciun lider USL nu are atribuții în numirea procurorilor în România, în România procurorii sunt numiți prin decret prezidențial. Iar trafic de influență, conform lui 256 (articolul 256 din Codul Penal, n.red.) trebuie să îl faci pe lângă persoana care are atribuția, ori atribuția de numire este la președintele României. Uite, eu spre deosebire de președintele României care crede că noi vrem să preluăm controlul asupra Justiției, mă rog, nu știu de la cine să-l preluăm, asta e o altă întrbare, eu nu-mi imaginez că cineva a făcut trafic de influență pe lângă el ca să numească procurori. Nu cred asta”, a precizat Șova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News