Șova, dezvăluiri despre un judecător numit de Băsescu la CCR

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a dezvăluit detalii mai puțin cunoscute despre unul dintre judecătorii numiți la Curtea Consituțională a României de către președintele Traian Băsescu.

Vorbind despre decizia CCR de invalidare a referendumul din 2012, Dan Șova a declarat, marți seară, la România Tv: "Am spus și o repet cu toată responsabilitatea. Când a dat acea decizie, Curtea Constituțională a făcut-o cu încălcarea flagrantă a Constituției. Dacă n-ar fi fost flagrantă, ar fi fost o decizie de 9-0. Dar acolo a fost o decizie politică a Curții Constituționale și eu nu mă tem să spun treaba asta, că n-am 18 ani de învățământ superior juridic, ca să-mi fie frică să spun despre niște oameni care au învățat dreptul în bobi, ca să spun așa, și sunt judecători la Curtea Constituțională". 

Vezi și: Lider PSD: "Băsescu trebuie suspendat dacă ..."

Întrebat la cine se referă, ministrul Transporturilor a răspuns: "La Zegrean mă refer, de exemplu. La Lăzăroiu mă refer, de exemplu. Și pot să vă mai dau mai multe exemple de acolo. Sunt și câțiva oameni absolut onorabili, dar sunt și câțiva oameni care nu au ce căuta acolo.

Păi vă dau un exemplu. Dl Lăzăroiu a fost numit la Curtea Constituțională la trei săptămâni după ce CSM-ul i-a spus că nu îndeplinește condițiile pentru a fi judecător de judecătorie. Și după trei săptămâni a fost numit de dl Băsescu judecător la Curtea Constituțională. Astea sunt povești de-ale noastre, din Lumea Justiției. 

Nu poți să iei un juristconsult, să-l faci senator la București și din juristconsult la 'cooperativa de nasturi și mărgele', după aia să-l pui șeful Curții Constituționale".

Citește și: CCR contrazice Înalta Curte și blochează instanțele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel