Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat că până în acest moment nu i-a reproşat nimeni activitatea de la minister, iar demisia poate fi o soluţie doar dacă i-o va cere CEX al PSD sau preşedintele partidului, Liviu Dragnea, fapt pentru care el îşi continuă munca, întrucât "problemele curente de la minister nu pot aştepta".
Întrebat dacă s-a referit la Olguţa Vasilescu atunci când a afirmat că "nu a făcut nicio înţelegere cu nimeni aşa cum au făcut unii cu Ion Rădoi chiar înainte să ajungă miniştri", Lucian Şova a răspuns: "Eu nu-mi atac colegii de partid. În plus am o relaţie extrem de bună cu doamna Olguţa Vasilescu. Sunt convins că Ion Rădoi ar fi avut o viaţă grea şi cu doamna Vasilescu".
"M-am referit strict la presiunea pe care sindicatele o pun asupra companiilor şi, implicit, a ministerului, aruncând în spaţiul public tot felul de tertipuri care să discrediteze nu doar imaginea mea, ci şi pe a celorlalţi colegi ai mei, ceea ce nu e cazul. Adică nu suntem în situaţia în care un lider de sindicat să se laude că poate face guverne şi poate stabili miniştri la Transporturi. Am spus foarte clar, de fiecare dată, că nu accept ca un lider de sindicat să lupte pentru propriile avantaje şi nu pentru oamenii pe care îi reprezintă", a adăugat el.
"Sunt prins fix la mijloc în această situaţie"
În ceea ce priveşte demisia, ministrul Transporturilor a menţionat că şi-o va da doar dacă i-o va cere preşedintele PSD, Liviu Dragnea, sau CEX-ul partidului.
"Eu sunt prins fix la mijloc în această situaţie. Demisia poate fi o soluţie doar dacă mi-o va cere CEX al partidului sau dacă mi-o cere preşedintele partidului. În momentul de faţă vă spun că nu mi-a reproşat nimeni activitatea de la minister", a subliniat acesta.
Şeful de la Transporturi a adăugat că în prezent îşi continuă munca la minister, întrucât problemele curente nu pot aştepta.
"Muncesc. Indiferent de agitaţia de pe scena politică, problemele curente de la minister nu pot aştepta. Am peste 50 de companii în subordine care nu îşi opresc activitatea în aşteptarea unor verdicte politice", a precizat Şova, întrebat ce va face în continuare.
"Bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile"
Ministrul Transporturilor a declarat, în urmă cu o săptămână, după ce liderii de sindicat de la Metrou au anunţat că intră în grevă generală, că aceasta este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, iar metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.
"Auspiciile sub care fac aceste declaraţii de presă sunt legate de faptul că, după părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale MT, care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi. Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova, pe 14 noiembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a aprobat remanierea guvernamentală, el prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipsesc propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, în speţă Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu, despre care şeful statului a spus că sunt nepotrivite şi vor fi refuzate. Şeful statului nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu - vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Lucian Şova - ministru al Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News