EXCLUSIV  “Spaces of Memory, Spaces of Heritage”: România la Festivalul de Arhitectură de la Londra

Institutul Cultural Român din Londra vernisează, pe 21 iunie, expoziţia cu titlul “Spaces of Memory, Spaces of Heritage” („Spaţii ale memoriei, spaţii patrimoniale”), ca parte a Festivalului de Arhitectură din Londra.

Publicitate

Institutul Cultural Român din Londra vernisează, pe 21 iunie, expoziţia cu titlul “Spaces of Memory, Spaces of Heritage” („Spaţii ale memoriei, spaţii patrimoniale”), ca parte a Festivalului de Arhitectură din Londra.

Deschisă în galeria Brâncuşi de la sediul Institutului până la data de 30 iunie 2017, expoziţia, concepută de graficianul şi arhitectul Bogdan Berbecariu, prezintă, printr-un colaj de fotografii, schiţe şi text, câteva dintre cele mai remarcabile iniţiative de restaurare şi conservare ale ultimilor doi ani, reunind o serie de proiecte derulate de fundaţiile Pro Patrimonio şi Mihai Eminescu Trust, alături de recentul câştigător al Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra - Palatul Culturii din Blaj.

În seara vernisajului, expoziţia va fi completată de o discuţie la care vor participa arhitectul Vlad Sebastian Rusu, autorul proiectului de restaurare al Palatului Culturii din Blaj, arhitectul Șerban Cantacuzino, fondatorul Fundaţiei Pro Patrimonio și fost secretar al Royal Society of Architecture, Nicolae Rațiu, membru în conducerea Pro Patrimonio, și Jessica Douglas-Home, fondatoarea Mihai Eminescu Trust. Conversaţia va fi moderată de Timothy Brittain-Catlin, profesor de arhitectură la Universitatea din Kent și vice-președinte al 20th Century Society.

“Spaces of Memory, Spaces of Heritage” este ce-a dea șasea participare românească la Festivalul de Arhitectură din Londra, cea mai amplă manifestare de gen din Europa, dedicată anual celor mai interesante proiecte internaţionale de arhitectură, design şi urbanism. Ediţia acestui an, considerată fără precedent ca anvergură, însumează nu mai puţin de 450 de evenimente ce se vor derula în întreaga capitală britanică.

Palatul Culturii din Blaj, inaugurat în anul 1936 în prezența Regelui Carol al II-lea, reabilitat recent la iniţiativa Consiliului Local Blaj printr-un proiect coordonat de arhitectul Vlad Sebastian Rusu, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural 2017/Premiile Europa Nostra, cea mai înaltă distincție din Europa în domeniul patrimoniului. Palatul Cultural a fost proiectat în anul 1930 de către arhitectul bucureștean Victor Smigelschi, clădirea urmând să servească în primul rând pentru evenimentele iniţiate de Asociaţia Culturală ASTRA. În iarna anului 1995, un violent incendiu a distrus o mare parte din clădire, fiind puternic afectate acoperișul sălii de spectacole și spațiul interior al acesteia. În urma acestei traume, clădirea a rămas în ruină până în anul 2012, când s-a inițiat proiectul de reabilitare și refuncționalizare a acesteia.

Fundaţia Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite, înfiinţată în anul 2000. De-a lungul celor şaptesprezece ani, Fundaţia şi-a legat numele de proiecte remarcabile de restituire culturală şi istorică, dintre care se remarcă, îndeosebi: casa memorială a lui George Enescu de la Mihăileni, Centrul de meşteşuguri de la Ṭibăneşti, Vila Golescu din Câmpulung Muscel şi 60 biserici de lemn din nordul Olteniei și sudul Transilvaniei. Acțiunile Fundației sunt direcționate către proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea comunităților și responsabilizarea acestora în ceea ce privește identitatea, istoria și valoarea patrimoniului lor cultural.

Fundaţia Mihai Eminescu Trust a fost fondată la Londra în anul 1987, pentru a sprijini intelectualii români să menţină contactul cu universităţi şi personalități din Europa Occidentală.Mobilizată de teama dispariţiei satelor cu valoare istorică datorită planului de sistematizare al lui Ceauşescu, Fundaţia s-a dedicat, după 1990, protejării patrimoniului istoric transilvănean. În anul 2000 a fost fondată filiala românească a Mihai Eminescu Trust, patronată de ASR Prințul de Wales până în anul 2013. Până în prezent, Mihai Eminescu Trust a finalizat peste 1200 de proiecte în 29 de sate, reabilitând case, hambare, drumuri și biserici, şi instruind localnicii în diferite meșteșuguri uitate. Dintre acestea se remarcă restaurarea Conacului Apafi de la Mălâncrav, reabilitarea bisericilor fortificate din Apold, Archita, Viscri, Richiş şi Alma Vii, precum şi a câtorva case săseşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel