Spania, decret. Ce trebuie să știi dacă mergi, aici, în vacanță: Noua măsură pe care o iau autoritățile

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mikhail Nilov)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Mikhail Nilov)

Guvernul spaniol a aprobat marţi decretul. Autoritățile au luat noi măsuri privind restricțiile anti-COVID.

Guvernul spaniol a aprobat decretul care pune capăt obligativităţii purtării măştii în interior începând de miercuri, cu excepţia mijloacelor de transport în comun, a spitalelor şi căminelor de bătrâni, relatează AFP.

Spania va ridica astfel una dintre ultimele restricţii în vigoare de la începutul pandemiei de COVID-19, datorită "unui context epidemiologic favorabil" rezultat al unei "acoperiri vaccinale foarte mari", a declarat ministrul Sănătăţii, Carolina Darias, la sfârşitul unei reuniuni a Consiliului de Miniştri, scrie Agerpres.

Purtarea măştii va rămâne însă obligatorie în centrele sanitare, în spitale, căminele de bătrâni, precum şi în transportul public, conform decretului aprobat marţi, care va intra în vigoare miercuri dimineaţă după publicarea sa în Jurnalul Oficial. Ministrul Darias a subliniat totodată că masca "nu va fi folosită în niciun caz" în mediul şcolar.

Cu toate acestea, situaţia va fi mai puţin clară în ceea ce priveşte purtarea măştii la locul de muncă. "Ca regulă generală, (purtarea măştii) nu va fi obligatorie", însă companiile, prin responsabilii lor în materie de prevenire a riscurilor legate de condiţiile de muncă, "vor putea lua măsurile corespunzătoare, inclusiv posibila utilizare a măştii", a spus ministrul Sănătăţii.

Spania, printre ţările cu cele mai mari rate de vaccinare din lume

Obligaţia de a purta mască în interior a fost una dintre ultimele restricţii încă în vigoare în Spania, ţară grav afectată de primul val de pandemie, în primăvara anului 2020, în timpul căruia au fost instituite unele dintre cele mai stricte măsuri de izolare a populaţiei din lume.

Spania se numără printre ţările cu cele mai mari rate de vaccinare din lume, 92,5% din populaţia sa cu vârsta peste 12 ani fiind complet vaccinată. Autorităţile spaniole au raportat de la începutul pandemiei peste 103.000 de decese asociate COVID-19.

Vacanță în Cipru. Condiții de călătorie, restricții 

Și autoritățile din Cipru au luat noi măsuri privind restricțiile impuse la nivelul țării. Luni, au fost ridicate majoritatea restricţiilor de călătorie şi o nouă relaxare a măsurilor pe plan intern privind COVID-19 va fi decisă mai târziu în această săptămână, au anunţat autorităţile cipriote, relatează Xinhua.

Ministerul cipriot al Transporturilor a anunţat că persoanele care sosesc din orice ţară pot intra în Cipru fie prezentând un certificat de vaccinare sau de recuperare după COVID-19, fie un test COVID-19 negativ, scrie Agerpres. Călătorii nu vor mai fi obligaţi să facă un test COVID-19 la intrarea în ţară, iar persoanele cu vârsta sub 12 ani vor fi scutite de orice control al testului COVID-19.

În cazul persoanelor vaccinate nu va exista o dată de expirare în cazul dozei booster, în timp ce schema completă de vaccinare iniţială - de exemplu, primele două doze sau o doză unică în cazul vaccinului Johnson - va fi valabilă nouă luni de la data ultimei doze administrate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel