Ambasadorului României în Regatul Spaniei, George Bologan, a avut o cu președintele Congresului Deputaților din Spania, Meritxell Batet, în data de 4 noiembrie.
„Despre mijloacele și instrumentele acțiunii parlamentare care au menirea de a contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor, întreținerea spiritului valorilor UE care au oferit cea mai lungă perioadă de pace și numeroase șanse de dezvoltare societății europene, precum și cultivarea principiilor democrației în fața creșterii populismului și în mod deosebit rolul comunității românești au fost principalele puncte de discuție ale ambasadorului George Bologan cu președintele Congresului Deputaților din Spania, Meritxell Batet, desfășurată la data de 4 noiembrie 2022.”
„Dimensiunea umană a relației dintre statele noastre, dată de comunitatea românească din Spania față de care demnitarul spaniol a exprimat cuvinte de apreciere, reprezintă o pârghie importantă în aprofundarea relațiilor instituționale în domenii de interes reciproc. Ambasadorul George Bologan a menționat în acest context aspirațiile legitime ale comunității românești privind posibilitatea de obținere a dublei cetățenii, exprimând speranța pentru identificarea unei soluții comune care poate consolida sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană.
Cei doi interlocutori au agreat oportunitatea dezvoltării dialogului parlamentar între România și Regatul Spaniei. Printre alte teme de interes s-au regăsit dezvoltarea economică și socială, tranziția ecologică și situația din Ucraina” anunță Ambasada României în Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu