Spania marchează duminică 10 ani de la abdicarea regelui Juan Carlos I

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Duminică se împlinesc 10 ani de când Juan Carlos I a anunţat că abdică în favoarea fiului său, regele Felipe al VI-lea, o aniversare care coincide cu autoexilul său de la Abu Dhabi.

Alegeri prezidentiale 2024

La zece ani după ce a abdicat, Don Juan Carlos nu mai reprezintă monarhia și nu mai participă la evenimente publice, nu primește o indemnizație de la stat, iar fiul său a renunțat la moștenirea acestuia din cauza modului în care fostul rege a administrat fonduri în străinătate, sub radarul fiscului.

Fostul şef al statului spaniol, în vârstă de 86 de ani, rămâne membru al familiei regale.

Nu se ia în considerare reabilitarea oficială a lui Juan Carlos, care nu va fi prezent la evenimentele ce vor celebra cei 10 ani de domnie ai lui Felipe al VI-lea, pe 19 iunie, așa cum nu a fost prezent nici la ceremonia de depunere a jurământului de credință față de Constituție a Prințesei Leonor, pe 31 octombrie 2023.

Ce "îl doare cel mai mult" pe Juan Carlos

Regele emerit consideră că, atât timp cât socialistul Pedro Sanchez va fi prim-ministru "situaţia lui nu va fi regularizată". El va continua să trăiască în afara Spaniei, spun sursele celor de la EFE.

Ce "îl doare cel mai mult" pe Juan Carlos, în ceea ce privește "exilul", este faptul că are un contact foarte rar cu Prinţesa Leonor.

Singura lor întâlnire a avut loc la festivitatea privată a familiei de la Palatul El Pardo, cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani a Prințesei Leonor,  unde aceasta l-a primit cu formula "la dispoziția dumneavoastră, Majestate".

În plus, Juan Carlos resimte tristețea că nu are o relație obișnuită cu fiul său. Fostul rege are un dialog limitat cu fiul său, din cauza contextului instituțional, subliniază sursele.

"El crede că ceea ce a făcut în cariera sa de rege nu este apreciat", susţine interlocutorul EFE, referindu-se la fostul monarh.

Următoarea sa vizită în Spania este planificată pentru perioada 11-16 iunie, când va lua parte la noi curse de veliere din Sanxenxo, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel