Spania ”nu recunoaște independența Kosovo și, prin urmare, va vota împotriva oricărei decizii procedurale și a acordării statutului de candidat”, a spus Pascual Navarro, subsecretarul spaniol pentru Afaceri UE.
Publicitate
Pascual Navarro, subsecretarul spaniol pentru Afaceri UE, a declarat că Spania va vota împotriva oricărei decizii procedurale și a acordării statutului de candidat UE al Kosovo”, amintind că Spania nu recunoaște independența acestei regiuni, potrivit Agenzia Nova.
”Spania nu recunoaște independența Kosovo și, prin urmare, va vota împotriva oricărei decizii procedurale și a acordării statutului de candidat”, a declarat acesta.
Mai mult, potrivit subsecretarului, decizia de inițiere sau nu a procedurii ar putea fi luată în timpul președinției suedeze a Consiliului UE din ianuarie anul viitor.
Navarro a subliniat apoi că Guvernul spaniol ”are o poziție constructivă” în chestiunea Balcanilor de Vest, care susține dialogul dintre Pristina și Belgrad cu medierea UE, precum și liberalizarea vizelor pentru Kosovo care, ”deși nu este un stat, este un teritoriu cu care UE întreține relații”, a subliniat el.
În data de 15 decembrie, Kosovo, cu o populație de aproape 2 milioane de locuitori, și-a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. Republica Cehă deține în prezent președinția rotativă a Consiliului European. Premierul Republicii Cehe, Albin Kurti, a catalogat depunerea scrisorii de candidatură, ”o zi istorică pentru poporul kosovar și o zi extraordinară pentru democrația în Europa”.
În tot acest timp, ministrul de Externe sârb, Ivica Dacic, a declarat că Serbia va încerca să obţină respingerea acestei solicitări şi va cere în acest sens ajutorul statelor UE care nu recunosc independenţa Kosovo, potrivit Digi24.
”Acţionăm pentru a cere statelor membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo să conteste această chestiune din punctul de vedere al statutului, astfel încât să nu existe condiţiile pentru ca aceasta să fie o temă de dezbatere”, a explicat şeful diplomaţiei sârbe. Acesta a mai spus că Guvernul sârb desfăşoară, în prezent, discuţii şi cu Ungaria, ţară care a recunoscut independenţa Kosovo.
România nu a recunoscut independența Kosovo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu