Oprirea ascensiunii extremei drepte trebuie să fie o prioritate pentru noul guvern spaniol, a declarat luni un înalt reprezentant al partidului socialist PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol), la o zi după alegerile legislative anticipate încheiate cu un rezultat neconcludent, transmite dpa.
PSOE a rămas cea mai mare formaţiune din parlament după scrutinul de duminică, dar a pierdut teren comparativ cu alegerile din aprilie, în timp ce formaţiunea de extremă dreapta Vox a reuşit să-şi majoreze la mai mult decât dublu reprezentarea în legislativul de la Madrid.
"Trebuie să salvgardăm democraţia şi integritatea teritorială a Spaniei, dar şi să înfruntăm extrema dreaptă, care se situează pe poziţii neconstituţionale", a declarat pentru televiziunea publică RTVE vicepremierul în exerciţiu Carmen Calvo.
Conform rezultatelor finale, PSOE a obţinut 28% din voturi şi 120 de mandate, faţă de 28,7% şi 123 de mandate în aprilie, iar Vox a crescut la 15,1% şi 52 de locuri, de la 10,3% şi 24 de mandate la alegerile din primăvară.
La rândul său, Partidul Popular (PP, conservator) a crescut la 20,8% şi 87 de mandate, după minimul istoric de 16,7% (66 de mandate) din aprilie, în timp ce Unidas Podemos (stânga) şi Ciudadanos (liberal, împotriva secesiunii catalane) au avut o zi proastă: 9,8% şi 26 de locuri pentru primul, de la 11% şi 33 de locuri în aprilie, şi respectiv 6,8% şi 10 locuri, de la 15,9% şi 57 de mandate în aprilie pentru al doilea. Această înfrângere a determinat de altfel şi demisia liderului Ciudadanos, Albert Rivera.
Se aşteaptă ca PSOE să lanseze demersurile pentru formarea unui nou guvern, dar nu va fi uşor să găsească parteneri, principalele sale opţiuni fiind o alianţă a stângii şi partidelor regionale sau o "mare coaliţie" cu PP şi posibil Ciudadanos.AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu