Spania: Pedro Sanchez eşuează într-o primă tentativă de a obţine sprijinul parlamentului pentru a forma guvernul

Liderul socialist spaniol Pedro Sanchez a eşuat marţi, după cum se anticipa, în prima tentativă de a obţine sprijinul parlamentului pentru a forma guvernul, iar acum are la dispoziţie două zile pentru a încerca să ajungă la un acord cu formaţiunea Podemos (stânga radicală) înainte de un al doilea vot, relatează Reuters şi AFP. 

Sanchez, care este premier în exerciţiu după alegerile din aprilie, avea nevoie de o majoritate absolută de 176 de locuri din cele 350 ale parlamentului, dar nu a reuşit să le obţină. Premierul socialist nu a obţinut decât 124 de voturi pentru a fi reconfirmat din primul tur, cele ale grupului său şi al unui deputat susţinător al autonomiei regionale. Un număr de 170 de deputaţi au votat împotriva lui şi 52 s-au abţinut, printre care şi cei ai stângii radicale Unidas Podemos, cu care socialiştii s-au angajat de vineri în negocieri.

Ei au termen până joi la prânz, ziua celui de al doilea tur, unde au nevoie de o majoritate simplă pentru a ajunge la un acord privind guvernul de coaliţie. Dacă Spania se va îndrepta spre o coaliţie de stânga, aceasta va fi prima din 1936, anul în care a izbucnit războiul civil. Însă drumul spre acest deznodământ pare presărat cu obstacole, atâta timp cât relaţiile între Pedro Sanchez şi liderul Podemos, Pablo Iglesias, sunt tensionate.

'Reconfirmarea lui Sanchez în această săptămână este departe de a fi evidentă', scrie Antonio Barroso, din cadrul cabinetului Teneo Intelligence, într-un comentariu apărut luni seară. 'Socialiştii vor continua să se arate inflexibili, ceea ce ar putea face negocierile să se prăbuşească', prezice el. Pedro Sanchez a recunoscut chiar el că riscă să nu obţină încrederea parlamentului. Luni, discuţiile cu Pablo Iglesias, care a acceptat, aşa cum îi cerea socialistul, să renunţe la un eventual post în guvern, s-au transformat într-un schimb de reproşuri şi de ameninţări.

Pablo Iglesias şi-a încheiat intervenţia avertizând că fără un acord de coaliţie Pedro Sanchez nu va fi 'niciodată preşedinte' al consiliului de miniştri. 'Ceea ce ei ne propun în aceste negocieri este un simplu rol de figuraţie în guvern', a declarat marţi pentru un post de radio deputata Unidas Podemos Ione Belarra. Stânga radicală îi acuză pe socialişti că i-au refuzat toate ministerele importante, precum şi alte portofolii ca muncă, finanţe, tranziţie ecologică sau egalitate.

'Dacă lăsăm de o parte divergenţele şi denigrările (...) poate vom ajunge la un acord', a declarat marţi Pedro Sanchez, care a prezentat numeroase propuneri de stânga în discursul său de politică generală. Dacă eşuează în obţinerea unui acord, Pedro Sanchez va avea la dispoziţie două luni pentru a încerca din nou. În cazul unui nou eşec se vor organiza iarăşi alegeri legislative pe 10 noiembrie, pentru a patra oară în termen de patru ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel