Şeful guvernului provincial catalan, Quim Torra, a declarat joi că obiectivul Cataloniei este să obţină independenţa faţă de Spania înainte de sfârşitul lui 2021, transmite Reuters.
Adresându-se parlamentului regional de la Barcelona, Torra a arătat că doreşte finalizarea până primăvara viitoare a unei propuneri privind o "republică a Cataloniei". El precizase deja că va fi necesar un nou vot privind autodeterminarea, scrie Agerpres.
Mandatul legislativului catalan se încheie în decembrie 2021.
Dosarul referendumului pentru independenţă din octombrie 2017, declarat ilegal de guvernul de la Madrid, s-a încheiat luni prin condamnarea la închisoare a nouă lideri separatişti catalani. Au urmat proteste violente în Catalonia, unde forţele de ordine urmează să primească întăriri. Miercuri, demonstraţiile de la Barcelona au culminat cu incendierea unor baricade şi automobile, iar manifestanţii separatişti au aruncat sticle incendiare.
Ministrul spaniol de interne, Fernando Grande-Marlaska, a anunţat joi la postul Telecinco, preluat de Reuters, că suplimentarea efectivelor poliţiei a fost decisă atât pentru garantarea securităţii în provincie, cât şi pentru a le permite poliţiştilor implicaţi deja în intervenţii să se odihnească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu