SPANIA: Referendum catalan, suspendat de Curtea Constinuțională

Referendumul asupra independenței Cataloniei a fost suspendat de Curtea Constituțională a Spaniei, stabilit pentru data 9 noiembrie de președintele regional Artur Mas.

Luni, Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat, fără surprize, referendumul asupra independenței Cataloniei convocat la 9 noiembrie de președintele regional Artur Mas, acceptând recursul prezentat de guvernul central care se opune acestui vot.

Înaintea acestei decizii, guvernul naționalist catalan s-a declarat determinat să organizeze cu orice preț această consultare pentru "a cere avizul catalanilor" și a dat undă verde pregătirii scrutinului. Admițând recursul guvernului, tribunalul constituțional spaniol, reunit de urgență, a suspendat automat referendumul, urmând să se pronunțe asupra fondului în maximum cinci luni.

Însă, luni dimineață, guvernul spaniol a depus la Curtea Constituțională un recurs împotriva proiectului lui Artur Mas, care a semnat sâmbătă decretul de convocare a referendumului.

În replică, Artur Mas a avertizat că procesul pus în mișcare "nu se termină cu o decizie a Curții Constituționale", chiar dacă un rezultat cu peste 50% voturi pozitive nu va conduce automat la secesiunea Cataloniei.

Citește și: Români medaliați cu argint și bronz la olimpiadă în Spania  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel