Urmărește emisiunea live


Spania: Regele a început consultări cu partidele parlamentare pentru depăşirea blocajului politic

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a început luni consultările cu şefii partidelor parlamentare pentru a explora ultimele şanse de a forma un guvern şi a evita un al patrulea scrutin legislativ în patru ani, transmite AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Liderul guvernului socialist în exerciţiu, Pedro Sanchez, a triumfat la alegerile din aprilie acest an, dar, cu 123 de deputaţi din 350, el a fost departe de majoritatea absolută şi are deci nevoie în principal de sprijinul stângii radicale Podemos, care până acum a refuzat să i-l acorde.

Consultările cu regele, care au început luni, la ora locală 10:00 (08:00 GMT), urmează să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Sanchez şi liderul Podemos, Pablo Iglesias, vor fi primiţi marţi, asemenea celorlalţi şefi de mari formaţiuni.

Dacă Sanchez, care a eşuat deja în iulie în privinţa reconfirmării la putere de către parlamentari, nu va obţine încrederea acestora până pe 23 septembrie, atunci vor fi convocate noi alegeri pentru data de 10 noiembrie.

Negocierile între socialişti şi Podemos se află în impas. Partidul, moştenitor al mişcării Indignados, solicită intrarea în executiv, dar Sanchez refuză, propunând doar negocierea unui program de guvernare.

În iulie, socialistul a acceptat în ciuda reticenţelor prezenţa Podemos într-un viitor guvern, dar această formaţiune a considerat posturile propuse ca insuficiente.

Spania trece printr-un proces de instabilitate politică după ce sistemul bipartid s-a prăbuşit în 2015 odată cu intrarea în forţă în Parlament a Podemos şi a liberalilor de la Ciudadanos. O a cincea forţă de anvergură naţională, extrema dreaptă Vox, a intrat în legislativ la ultimul scrutin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel