Regele Juan Carlos, tatăl actualului monarh Felipe VI, a fost operat sâmbătă pentru a-i fi înlocuită proteza artificială care i-a fost implantată în genunchiul drept în urmă cu şapte ani, a informat spitalul în care a fost tratat, transmite EFE. El va rămâne internat la terapie intensivă.
"Intervenţia, care a durat 90 de minute, s-a desfăşurat în condiţii cât se poate de normale şi rezultatul este pe deplin satisfăcător", explică într-un comunicat Spitalul Universitar La Moraleja, centru sanitar privat din Madrid. Potrivit spitalului, intervenţia a avut ca scop "refacerea alinierii anatomice şi îmbunătăţirea stabilităţii genunchiului şi a funcţionării articulaţiei".
Internat la terapie intensivă
Odată înlocuită proteza, regele, care a împlinit 80 de ani la 5 ianuarie, va rămâne internat timp de 24 de ore la terapie intensivă "pentru controlul postoperator".
Aceasta este cea de-a zecea operaţie la care este supus, începând din 2010, Juan Carlos de Bourbon, când i-a fost extirpat un nodul din plămânul drept. Ultima dată când fostul suveran a fost supus unei intervenţii chirurgicale a fost în noiembrie 2013, când i-au implantat o proteză definitivă la şoldul stâng, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu