Ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Puchades, a declarat luni că interzicerea unilaterală a importurilor de cereale ucrainene de către orice stat membru UE pare ilegală, în timp ce Franţa susţine că miza este solidaritatea europeană, transmite Reuters.
Vorbind înaintea planificatei întâlniri a miniştrilor Agriculturii din UE, Luis Puchades a afirmat: 'Este de competenţa Comisiei Europene să judece dacă vreun stat membru UE a încălcat vreo reglementare'.
În mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Această interdicţie a expirat pe 15 septembrie.
Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că aceste decizii sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.
Ucraina a devenit complet dependentă de rutele alternative din UE, numite 'coridoare de solidaritate', pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a abandonat în iulie acordul internaţional care permitea transportarea în siguranţă a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră Aproximativ 60% din cerealele ucrainene au fost tranzitate prin rutele alternative din UE, în timp ce 40% încă puteau fi transportate prin porturile de la Marea Neagră până în iulie.
România a devenit principala rută pentru mai mult de 60% din cerealele ucrainene transportate pe cale terestră, iar luni premierul Marcel Ciolacu a declarat că interdicţia ar putea fi extinsă dacă cresc cererile de import. Ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, a criticat deciziile, spunând că ele pun în discuţie solidaritatea europeană.
'Pentru solidaritate trebuie să existe unitate... Trebuie să păstrăm cele două elemente, altfel proiectul european este în pericol. Piaţa unică este un element fundamental', a declarat Fesneau. El a adăugat că miniştrii UE lucrează la o propunere pentru o exceptare nuanţată de la reglementările privind terenurile necultivate, în loc de suspendare, ceea ce ar putea ajuta la atenuarea presiunilor asupra fermierilor.
'Nu putem spune în acelaşi timp că aven nevoie de zone pentru a produce biomasă, pentru a produce energie, pentru a produce biomateriale, pentru a asigura aprovizionarea noastră cu alimente şi să păstrăm în forma actuală Politica Agricolă Comună (PAC), care a fost decisă înaintea războiului din Ucraina şi parţial chiar înaintea pandemiei', a explicat Fesneau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu