Spaţiul mediteranean, în particular afectat de încălzirea climatică

Ţările mediteraneene sunt în particular mai afectate de încălzirea globală, cu o creştere a temperaturilor peste cele medii, care ameninţă resursele agricole şi de apă, au avertizat joi experţi reuniţi la Barcelona pentru a prezenta un raport în acest domeniu, transmite AFP.

Grupaţi în cadrul MedEcc, o reţea de peste 600 de oameni de ştiinţă din spaţiul mediteranean, aceşti experţi şi-au prezentat raportul la Barcelona, în cadrul unei întâlniri a Uniunii pentru Mediterana.

"Regiunea noastră este una dintre cele mai afectate de schimbările climatice", a declarat Nasser Kamel, secretar general al Uniunii pentru Mediterana, cu ocazia prezentării noului studiu.

Cercetătorii din cadrul MedEcc susţin că deja creşterea temperaturilor în spaţiul mediteranean a atins pragul de 1,5 grade Celsius prin raport la perioada pre-industrială.

În 2040, conform studiului, creşterea temperaturii medii în bazinul Mediteranei ar putea ajunge la 2,2 grade Celsius, iar la sfârşitul acestui secol, în unele părţi ar putea ajunge chiar la 3,8 grade Celsius peste media din perioada pre-industrială, iar episoadele de caniculă vor deveni "mai frecvente şi mai intense".

Această creştere a temperaturilor va fi însoţită de o reducere a precipitaţiilor în deceniile următoare, reducere ce ar putea ajunge la 30% în zone precum Balcanii sau Turcia. De prevăzut sunt şi episoade, rare dar violente, de ploi torenţiale.

"Scăderea precipitaţiilor, asociată intensificării încălzirii contribuie la accentuarea tendinţelor de deşertificare", conform studiului.

Autorii studiului susţin că "populaţia mediteraneană considerată a fi 'săracă în apă' (adică dispunând de mai puţin de 1.000 m3 de apă pe cap de locuitor, pe an) va ajunge de la 180 de milioane de oameni în 2013, la peste 250 de milioane în următoarele două decenii".

De asemenea, recoltele agricole vor putea fi afectate de sărăcirea solului, de secete sau de valurile de căldură, iar pescuitul va şi el de suferit din cauza dispariţiei unor specii de peşti în condiţiile încălzirii apei mării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel