SPD-ul lui Olaf Scholz îndeamnă la luptă contra lui Trump și Putin, pe care-i consideră inamicii UE 

Unsplash
Unsplash

Partidul Social-Democrat german (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a îndemnat duminică, la un congres desfăşurat în perspectiva alegerilor europarlamentare din 9 iunie, la luptă împotriva "inamicilor Uniunii Europene", consemnează agenţia EFE.

Copreşedintele partidului, Lars Klingbeil, i-a menţionat printre aceşti inamici pe fostul preşedinte republican al SUA care urmăreşte realegerea, Donald Trump, pe preşedintele rus Vladimir Putin, iar pe plan intern pe liderul din Turingia al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Björn Höcke, şi pe Sahra Wagenknecht, lidera recent lansatei formaţiuni de extremă stânga ce-i poartă numele, Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW).

"Duşmanii Uniunii Europene au lansat o provocare, cei ca Trump, ca Putin, ca Höcke, de ieri îi ştim şi pe cei ca Wagenknecht", a susţinut Lars Klingbeil, care a acordat o atenţie specială noului partid de extremă stânga, scindat din formaţiunea Die Linke şi care sâmbătă a avut primul său congres.

La acest congres al BSW, partid care cere dizolvarea UE, Sahra Wagenknecht a cerut de asemenea încetarea ajutorului militar german pentru Ucraina şi a invocat politica de înţelegere cu blocul estic dusă pe vremea Războiului Rece de cancelarii social-democraţi Willy Brandt şi Helmut Schmidt, idee pe care copreşedintele SPD a catalogat-o drept "falsificare a istoriei".

"Willy Brandt y Helmut Schmidt nu le-au întors niciodată spatele prietenilor lor europeni, aşa cum pretinde partidul lui Wagenknecht", a replicat Lars Klingbeil.

După atacul său la adresa noului partid BSW, copreşedintele SPD a insistat că în campania pentru alegerile europarlamentare va fi vorba înainte de toate de lupta împotriva extremei drepte, reprezentate de partidul Alternativa pentru Germania (AfD).

Candidata SPD cere eliminarea unanimității pentru decizii în UE



Congresul social-democraţilor germani a ales-o cap de listă a SPD pentru alegerile europarlamentare pe Katherina Barley, fostă titulară a Justiţiei şi în prezent unul din vicepreşedinţii Parlamentului European.

În discursul ei, aceasta s-a lansat într-o critică dură la adresa premierului ungar Viktor Orban, care se opune ajutorului european pentru Ucraina şi pe care Barley l-a acuzat de şantaj, ea cerând astfel eliminarea unanimităţii în mecanismul decizional al UE pentru ca orice decizie să poată fi impusă doar prin majoritate calificată.

Referindu-se la partidul AfD, lidera listei social-democraţilor germani a amintit că acest partid pledează pentru ieşirea Germaniei din UE, idee de neconceput pentru SPD, ea invocând în acest sens consecinţele negative ale Brexitului.

Cancelarul Scholz a intervenit şi el la Congres, unde a cerut să nu înceteze deloc ajutorul economic şi militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia. El a precizat că în bugetul Germaniei pentru anul în curs este prevăzută o suma de 7 miliarde de euro ca ajutor pentru Ucraina. "Sunt bani mulţi, mai mult de jumătate din ceea ce oferă toţi europenii", a subliniat şeful guvernului federal german, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel