Francezii au dat publicității un studiu privind activitatea seismică din România, în ultimele secole, posibilitatea producerii unui seism major în România, dar și consecințele sociale, economice și naturale.
În primul rând, se discută despre un risc major nuclear. În acest sens, sunt amintite centrala nucleară de la Cernavodă, care este situată la o distanță de 160 de kilometri de București, reactorul de la Măgurele, reactorul nuclear de la Mioveni, amplasat la 110 kilometri de București. În al doilea rând, în apropierea granițelor românești există alte centrale nucleare, cum ar fi în Bulgaria, Kozlodui, aflată la 200 kilometri de București, iar în Ucraina sunt încă trei centrale nucleare, la distanță foarte mică de granița românească.
În cazul producerii unui cutremur major, în Vrancea, unda seismică ajunge în câteva secunde, în cele mai îndepărtate locuri ale României.
Focșani – 8 secunde
Galați și Brăila – 23 de secunde
Buzău- 15 secunde
Iași – 36 de secunde
București – 34 de secunde
Timișoara – 93 de secunde
Cluj – 58 de secunde
Constanța – 50 de secunde
În anul 1802, a fost un seism de 7,9, cel mai puternic din ultimii ani. Cutremurul din 1977 a durat 55 de secunde și a adus pagube materiale estimate ca reprezentând 21% din PIB-ul României, din acel an. Cutremurul a fost resimțit la Moscova și Cairo. În ceea ce privește Bucureștiul, zona de nord este cea mai afectată. Francezii au estimat că în București sunt 400 de clădiri care nu vor rezista la un cutremur major.
În ceea ce privește zona Izvoarele din Galați, specialiștii francezi declară că într-o perioadă scurtă din 2014, au fost înregistrate 350 de seisme de suprafață, depășind Japonia ca și medie. Televiziunea ucraineană, Kanal 24 a avertizat că în 2015, în Ucraina și România se vor înregistra seisme foarte puternice. Anunțul are la bază observațiile pe care le-au făcut specialiștii de la Institutul Geofizic Subbotin din Kiev.
Specialiștii francezi susțin că zona Vrancea este sub cod roșu și că în 2015, vom avea un seism puternic.
Ei estimează că vom avea 15-20 de cutremure de adâncime, pe lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News