Salariile angajaţilor din sectorul privat vor creşte cu 7% anul acesta, spun specialiștii.
Alina Popescu, talent information solution leader în cadrul companiei de HR Mercer, declară că firmele şi-au bugetat, la fel ca şi anul trecut, o creştere salarială de 5%, însă aşteptările, ca urmare a tendinţelor de piaţă atât de anul trecut, cât și din 2018, sunt să existe creştere actuală a salarilor cu aproximativ 7%.
Pe lângă creşterile salariale, angajaţii mai sunt răsfăţaţi şi cu alte beneficii, printre care programul de lucru flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă.
Alina Popescu spune că cele mai multe companii de IT deja au implementat acest program în cadrul organizaţiilor lor şi a observat şi în celelalte industrii o dorinţă de aliniere a ceea ce înseamnă program flexibil pentru angajaţi: „Am observat mai multe beneficii extravagante în general oferite pe pieţele europene sau mai ales pe pieţele din Statele Unite ale Americii sau în Asia".
În Franţa, de exemplu, există alocaţie pentru pantofi, iar în Finlanda bonus pentru saună.
Un mare lanț de magazine a anunţat deja o creştere salarială semnificativă, respeciv majorarea salariul minim brut cu 10% peste nivelul de anul trecut. Cea mai mică leafă primită „în mână" de un angajat al companiei va fi 2.135 de lei net, cu 60% mai mare decât salariul minim stabilit de lege.
Începând cu 1 martie 2020, venitul minim brut în companie va fi de 3.650 lei, putând creşte în funcţie de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din ţară.
Sectoarele cu cele mai mari salarii în decembrie anul trecut au fost: IT - 7.689 de lei, rafinării 6.996 de lei și bănci - 6.568 de lei.
La nivel național, salariul mediu net a ajuns la 3.340 de lei în decembrie anul trecut în creştere cu 13%.
La polul opus se află cei din industria textilă, hoteluri şi restaurante, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu