Peste 11.000 de oameni de ştiinţă din 153 de ţări au vorbit despre "o urgenţă climatică" care ar putea aduce "suferinţe nespuse" dacă nu se iau măsuri urgente pentru conservarea biosferei, informează DPA.
"Oamenii de ştiinţă au obligaţia morală de a avertiza clar umanitatea cu privire la o mare ameninţare existenţială", au declarat semnatarii într-un articol apărut marţi în revista Bioscience.
"În pofida a 40 de ani de negocieri privind clima la nivel global, cu puţine excepţii, am făcut în general lucrurile ca de obicei şi am eşuat în a aborda această problemă spinoasă", a indicat Alianţa oamenilor de ştiinţă, condusă William Ripple şi Christopher Wolf de la Universitatea de Stat din Oregon.
"Criza climatică a venit şi se accelerează mai repede decât se aşteptau cei mai mulţi oameni de ştiinţă", se declară în articolul citat de Agerpres.
Semnatarii acestuia sugerează şase paşi pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice: înlocuirea combustibililor fosili cu energii regenerabile, cu emisii reduse de carbon; reducerea emisiilor unor poluanţi precum metanul; protejarea ecosistemelor terestre; consumarea în principal de alimente pe bază de plante şi de mai puţine produse pe bază de animale; crearea unei economii fără carbon; şi stabilizarea populaţiei umane.
Oamenii de ştiinţă susţin că se simt încurajaţi de "o recentă creştere a îngrijorării" cu privire la criza climatică, demonstrată de mişcarea FridaysForFuture, condusă de studenţi, şi de alte campanii la firul ierbii.
"În calitate Alianţă a oamenilor de ştiinţă din lumea întreagă, suntem pregătiţi să ajutăm factorii de decizie să facă o tranziţie echitabilă către un viitor sustenabil şi echitabil", conchide articolul, adăugând că umanitatea ar trebui "să acţioneze pentru a susţine viaţa pe planeta Pământ, singura noastră casă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu