Spectacol extraordinar în centrul Capitalei. Cui îi este dedicat

Părinți, copii, bunici, profesori și politicieni sunt invitați, luni seară, de la ora 18:30, să participe la un spectacol extraordinar în centrul Capitalei, menit a deshide oficial săptămâna "Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", derulată în perioada 7-11 aprilie. 

Publicitate

Potrivit președintelui Federației Asociaților de Părinți, Mihaela Guna, spectacolul organizat în Piața Universității va fi susținut de către elevi ai liceelor de muzică și coregrafie din București, care vor evolua pentru a convinge că merită să investești în educația tinerei generații, împânzită de talente.

La buna-dispoziție pe care micii artiști o vor împărți de pe scenă publicului au fost invitați să participe și premierul Victor Ponta, ministrul Educației Remus Pricopie, Primarul General al Capitalei Sorin Oprescu, deputați și senatori din Parlamentul României, reprezentanți ai Guvernului României, dar și inspectori generali școlari, cadre didactice, părinți și elevi.

Spectacolul de luni seară, din Piața Universității, va fi doar precursorul unor serii de evenimente ale acestei săptămâni speciale, întrucât marți, în intervalul orar 10:00-13:00 la Clubul Apollo, sportivii consacrați ai României vor împărtăși elevilor din experiențele lor. 

Miercuri, toată lumea este invitată la Stadionul Tineretului, unde sub deviza "Sportul altfel" va fi organizat un maraton al sportului, iar joi, cu mic, cu mare trebuie să vă îndreptați spre Stadionul Dinamo, pentru diverse manifestări sportive, în principal tir.

Și pentru că vineri anunță cel mai plăcut week-end al acestei primăveri, pentru că urmează vacanța mult așteptată de elevi, va fi ziua dedicată sănătății:

"Un zâmbet de copil!" — Educație pentru sănătate și control stomatologic pentru 100 de elevi învățământul primar din București.

Pentru ca toate aceste evenimente speciale dedicate bucureștenilor și în principal, elevilor, să producă bună-dispoziție și educație au colaborat Ministerul Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți — Învățământ Preuniversitar și Fundația Culturală Delta, în parteneriat cu Primăria Capitalei, ARCUB, Federațiile Sportive, Clubul Sportiv Apollo și Revista Sport Revolution.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel