Spectacole de teatru documentar contemporan și performance, la eXplore festival #12

Săptămâna 2 – 8 octombrie 2017 reunește în cadrul eXplore festival #12 -Bucharest International Contemporary Dance & Performance Festival artiști din Norvegia, Belgia, Franța și Austria, cu spectacole de teatru documentar contemporan și performance.

Spectacolele acestei săptămâni se desfășoară la Teatrul Național “I.L.Caragiale” București, Sala Media.

 We To Be Mette Edvardsen (Norvegia) + artist talk  
miercuri / 4.10.2017 / 19:30
Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media

Coregraf, dansator și performance artist, Mette Edvardsen surprinde întotdeauna cu performance-uri rafinate. Mette extinde scena clasică. și prezintă “WE TO BE” în trei locații simultan: în cartea din care citește cu voce tare, pe scena ca un ecran de proiecție a imaginației tale, și în eter la o emisiune radio, în direct. Această producție este ultima din trilogia semnată de Mette Edvardsen în care predomină limbajul și vocea, iar aspectele vizuale sunt transferate imaginației publicului. În prima parte, Black, ea a făcut obiectele invizibile să apară pur și simplu numindu-le. În “No Title” a facut invers, indicând ceea ce nu era acolo. Cele două spectacole au fost prezentate într-o ediția din 2014 a eXplore festival.

În 2016 Mette Edvardsen a primit prestigiosul premiu norvegian Ibsen pentru spectacolul “WE TO BE”.

Mining Stories  Silke Huysmans & Hannes Dereere (Belgia)
joi / 5.10.2017 / 19:00
Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media

  

Mining Stories” este un spectacol de teatru documentar realizat de Silke Huysmans și Hannes Dereere în urma unui dezastru minier din regiunea Minas Gerais, Brazilia, unde Silke a copilărit. Prin interviurile colectate atât în Europa cât și în Brazilia, o călătorie interesantă se desfășoară vizitând mai multe subiecte precum memoria, politica, religia și storytelling.

În creațiile lor, Silke Huysmans și Hannes Dereere (Bruxelles, Belgia) pleacă de la situații concrete, evenimente sau locuri care dezvăluie subiecte ample. Ceea ce îi caracterizează este modul în care își cercetează proiectele, prin mijloace de investigație științifică, interviuri și cercetare pe teren. Performance-ul documentar Mining Stories este prima lor creație pentru blackbox și în prezent se află în turneu în întreaga Europă.

Spectacolul “Mining Stories”a fost selectat pentru premiul Circuit X (Cel mai bun spectacol realizat de către un artist emergent) în Belgia. 

 RADIO Live
Aurélie Charon, Caroline Gillet, Amelie Bonnin (Franța)
joi / 5.10.2017 / 20:30
Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media

“Radio Live” este un spectacol de radio tridimensional cu muzică, video, ilustrație și povestiri din viața reală pe scenă. Tineri din Gaza, Saraievo și Moscova care sunt implicați în societatea civilă își spun poveștile în direct, în fața publicului.

Timp de 6 ani, Aurélie Charon, Caroline Gillet și Amélie Bonnin au călătorit pentru a întâlni tineri inspirați, făcând portretele lor pentru RADIO FRANCE: în Alger, Teheran, Moscova, Beirut, Tel Aviv, Gaza, Sarajevo, Istanbul.  Întâlnim pe scenă tineri participanți din seria de emisiuni documentare Radio France, care au trăit în țările lor experiențe extraordinare și știu cum să le împărtășească. Pe un ecran mare sunt proiectate desene vii, clipuri video și arhive. Dar, mai presus de toate, sunt create legături între ele. Cuvintele și experiențele circulă între Paris, Moscova, Gaza sau Saraievo. Nimeni nu trebuie să fie închis în teritoriul său, cuvintele circulă, frontierele sunt desființate și, împreună, reflectăm asupra vieții noastre individuale și asupra modului în care acestea rezonează împreună. O imagine a timpului prezent, în diferite teritorii, conectate, și o imagine a zilelor ce vor urma pentru o nouă generație.

  

o.T. | RAW Practice Ian Kaler & Planningtorock
Ian Kaler & PLANNINGTOROCK (Austria)
sămbătă / 7.10.2017 / 19:00
duminică / 8.10.2017 / 19:00
Teatrul Național “I.L.Caragiale” București, Sala Media

În RAW Practice, coregraful și performerul Ian Kaler, alături de producătorul și interpretul de muzică Jam Rostron, aka Planningtorock, dezvăluie practica comună care a început prin seria coregrafică internațională de succes o.T.

În paralel cu cele trei spectacole o.T. s-a dezvoltat un limbaj creativ unic și personal între Kaler și Rostron. Un parteneriat amplu și intuitiv de colaborare pe care duo-ul îl va interpreta pentru prima dată ca PRACTICĂ RAW.

Punctul de plecare al acestui nou format sunt elementele de bază din prima, a doua și a treia parte a seriei o.T. Într-un jam session structurat și improvizat, cu muzică live realizată de Planningtorock – un mixt de electronică melodică și percuție decisivă, și cu secvențele de mișcare încărcate și revelatoare ale lui Ian Kaler, cei doi artiști împărtășesc practica lor intuitivă. Rezultatul este un dialog intim în timp real, în care Kaler și Rostron construiesc narațiuni personale în fața publicului.

Printr-o dramaturgie a luminii ce încadrează cele două seri de performance, sunt prezentate două versiuni diferite ale acestei întâlniri revigorante și puternice – simbolizând zorii și apusul acesteia, aventura lor continuă.

Între artă și prezența corpului, acțiuni și imaginație, referințele istorice și practicile actuale, activismul social și ecologia performanței, eXplore festival iși investighează locul pe harta orașului cu perseverență și voce critică, și transmite virusul curiozității mai departe în țară, la Iași și Arad.

Conceput ca o platformă de reflecţie şi dezbatere artistică a celor mai recente problematici şi direcţii contemporane, eXplore festival este recunoscut ca un festival inovator, care prezintă publicului din România unii dintre cei mai importanţi creatori internaţionali ai momentului - repere coregrafice pentru dansul contemporan, dar şi artişti care propun formate transdisciplinare, ce depăşesc graniţele dintre mai multe domenii de creaţie artistică, aducând în atenţia publicului subiecte importante ale societăţii contemporane.


Cu fiecare ediţie organizată, festivalul îşi propune să contribuie la promovarea dansului şi performance-ului contemporan în rândul publicului larg, având un rol major în ultimii 12 ani în dezvoltarea unui dialog între creatori şi publicul acestora. Totodată, eXplore festival stimulează şi susţine creaţia tinerilor artişti din domeniu, prin activităţi de producţie, prezentare, workshop-uri, dezbateri, conferinţe, şi filme de dans.


■ Producători: Asociația 4Culture și WASP-Working Art Space and Production
■ Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național -AFCN.
■ Parteneri: ARCUB Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București și Primăria Capitalei, Institutul Francez, Goethe Institut
■ Mulțumim: Teatrul Național “I.L.Caragiale” București, Muzeul Literaturii Române, Nuzeul Național de Artă al României.

Biletele se pot achiziționa prin:  

-       rețeaua Mystage.ro (https://www.mystage.ro/#/xplore-18)

-       rețeaua Eventbook.ro (https://eventbook.ro/program/explore-festival)

-       casa de bilete a Teatrului Național.

 
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel