Speranțe din Israel pentru a învinge, alături de vaccin, COVID-19. Medicul Berkovits răspunde la întrebarea lui Chirieac

Medicul Herman Berkovits
Medicul Herman Berkovits

Două tratamente pentru infecția cu virusul Sars-CoV-2 dau rezultate promițătoare în Israel. Dr Herman Berkovits, direct implicat în gestionarea pandemiei din Israel, a vorbit despre ele. 

Cele două medicamente, EXO-CD24 și Allocetra, sunt încă experimentale. „Din 21 de pacienți, 19 au ajuns într-o situație extraordinară”, a spus Herman Berkovits, marți seară, într-o intervenție la Antena 3. Cu privire la EXO-CD24, a spus că „e un medicament foarte simplu și foarte ieftin”, „se dă pe inhalație”. „Nu au fost efecte secundare”, a spus acesta, precizând totodată că încă „e sub experimente”.

„Trebuie să vedem ce se întâmplă, eu am încredere mai mare acum”, a mai zis Herman Berkovits, precizând că cele două medicamente reprezintă o „speranță”.

„Cel mai bine este să nu ajungem în cazuri grave”, a subliniat medicul, precizând de asemenea cât de important este vaccinul.

„Israelul este o țară mică și problema dumneavoastră este că nu aveți suficienți voluntari pentru aceste medicamente. Allocetra, cel puțin, cum ați spus, era folosit pentru tratarea cancerului și împotriva septicemiilor. Exportați lucrurile acestea în cercetarea din Statele Unite sau din țări europene, pentru ca medicamentele să intre cât mai repede cu putință în circuitul de acreditare și apoi fabricare?”, l-a întrebat Bogdan Chirieac pe medicul Herman Berkovits.

„Și noi am avut multe cazuri grele. Am avut foarte mulți bolnavi. Din păcate, și o mortalitate destul de mare”, a spus medicul. „Mult mai mică decât în orice altă țară. Israel e numărul 1 mondial în sănătate”, a intervenit Bogdan Chirieac. 

„Se fac experimentele la noi în țară. Din păcate, avem destule cazuri critice și intermediare. Deci, deocamdată, sper să se facă la noi. (...) Să sperăm că nu va trebui să ajungem prin alte țări pentru experimente, deoarece am întârzia mai mult timp”, a explicat medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel