Speranțe la medalii, la Europenele U23 la atletism

Joi, la Gavle (Suedia) a debutat cea de-a 12-a ediție a Campionatelor Europene rezervate tineretului la atletism. România este reprezentată de 29 de atleți (19 la masculin și 10 la feminin).

În după amiaza zilei, la capătul unei curse de 3000 m obstacole viu disputate, în timpul căreia a condus de mai multe ori în seria a doua a preliminariilor, Claudia Prisecaru (CSM Focșani 2007) a ocupat locul secund, cu 10:01,45, asigurându-și, astfel, un loc în finala probei programată sâmbătă seara. Românca a fost depășită doar de lidera sezonului pe plan continental, daneza Anna Moller. Finala are loc sâmbătă.

Novac, calificare din prima aruncare


Recordmenul național en-titre al României, Alexandru Novac (CSM București) s-a calificat lejer în finala competiției. Cu o prima aruncare în Grupa A care a măsurat 78,30 m (cu mult peste baremul de 76 m), sulițașul român și-a câștigat biletul pentru ultima fază a competiției de sâmbătă seara. El a fost depășit în calificări doar de bielorusul Aliaksei Katkavets, cel care a stabilit și un nou record de tineret al țării sale cu 82,46 metri.

"Nu am avut emoții Am vrut să scap de griji încă de la prima aruncare deoarece vântul a creat ceva probleme la unele probe. Chiar dacă am adversarii puternici, mă simt foarte bine și am încredere că pot obține o medalie în finala", a spus la cald Alexandru Novac.

Personal best pentru Rusu la 10.000 metri

În singura finală a primei zile de la Gavle, România a fost reprezentată în proba de 10000 metri de Dorin Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei). Într-o cursă extrem de rapidă, suceveanul a terminat pe locul 7 din 25 competitori cu cel mai bun rezultat din carieră 28:59.47 minute.

La 1 sutime de finala la 100 metri

Și Georgiana Aniței (CSM București) a trecut cu bine de calificările de la triplusalt, cu al 8-lea rezultat al preliminariilor, sărind 13,15 m din a doua încercare. Din păcate, multipla campioană națională Marina Baboi (Gloria Buzău) s-a oprit în semifinale la 100 metri . Frumoasa sportivă a fost a patra cu 11.84 secunde și a terminat competiția pe locul 11, la o sutime de timpul care a asigurat calificarea în finala probei regină. Azi întră în concurs alți sportivi români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel