Viena, cunoscută ca fiind o țară cu foarte mulți spioni încă din perioada Războiului Rece, este din nou în centrul atenției. Rusia este adânc infiltrată în forţele de securitate ale Austriei, dar şi în partidul de extremă-dreapta, care este pe primul loc în sondaje, transmite EFE.
Povestea, în care sunt implicați un fost agent austriac de contraspionaj, un renumit jurnalist de investigaţie, agenţi ruşi şi un austriac fugar care organizează operaţiuni pentru Kremlin, ilustrează acţiunile provocatoare ale Rusiei în inima Europei.
Unul dintre personaje este Egisto Ott, un fost agent al serviciului austriac de contraspionaj BVT, trimis la închisoare la finalul lunii martie, fiind acuzat ca a transmis informaţii clasificate către statul rus şi Jan Marsalek, austriac aflat în Rusia.
De-a lungul timpului, Ott a strâns detalii referitoare la opozanţi ai regimului rus care s-au refugiat în Europa, printre care se numără și foşti membri ai FSB - Serviciul Federal de Securitate, folosindu-se de identități noi, dar şi jurnalişti şi politicieni.
Cu toate că în anul 2017 acesta a fost suspendat din BVT, el a avut în continuare acces la informaţii secrete privind persoanele pe care le căuta Moscova.
Un alt personaj este Jan Marsalek, unul dintre cei mai căutaţi infractori din lume, ale cărui urme au dispărut în iunie 2020, atunci când a zburat din Austria în Belarus.
El a fost acuzat de escrocherie în cazul Wirecard și, de asemenea, a fost acuzat de spionaj în favoarea Rusiei, conform Der Spiegel şi unei anchete desfășurate în Austria.
Christo Grozev, un jurnalist de investigaţie din Bulgaria, a fost una dintre țintele principale. El a stat în Viena până anul trecut şi a dat bătăi de cap Rusiei.
El a avut un rol important în stabilirea identității persoanelor responsabile pentru doborârea avionului MH17, în 2014, deasupra Ucrainei. 298 de persoane au murit atunci.
Grozev a fost cel care i-a găsit pe cei care i-au otrăvit pe Serghei Skripal, fost agent secret şi pe Aleksei Navalnîi.
Ott a dezvăluit adresa lui Grozev din Viena şi a oferit informaţii despre el unor agenţi ruşi. Ei au intrat în casa lui Grozev în iunie 2022, de unde au furat laptopul acestuia şi un stick USB.
Complicii lui Ott au furat copii ale memoriei telefoanelor mobile ale unor înalţi funcţionari de la Ministerul de Interne din Austria și le-au trimis în Rusia.
Cu ajutorul lui Ott, Marsalek a obținut un dispozitiv SINA, un aparat criptografic avansat, care, conform presei austriece, ai fi ajuns în Rusia sau Iran.
Ott a fost arestat în luna martie, iar superiorul său, în cadrul BVT, Martin Weiss, este anchetat pentru că ar fi furnizat informaţii lui Marsalek.
În 2023, Grozev a plecat SUA deoarece Austria nu-i mai putea garanta protecție şi bănuia că Rusia urmărește să-l asasineze. Cazul a cutremurat scena politică din Austria, iar Guvernul a anunţat o înăsprire a legilor privind spionajul.
În prezent, legislaţia din Austria pedepseşte doar spionajul împotriva instituţiilor naţionale, însă nu pe cel împotriva organismelor internaţionale sau a altor interese străine în Austria. Acest fapt a făcut din Austria un loc prielnic pentru spionaj.
În 2018, FPO, partidul de extremă-dreapta, a semnat un acord de cooperare cu Rusia pentru ca schimbul de informaţii în domeniul securităţii să fie îmbunătățit. FPO, simpatizant al Rusiei și condus de Herbert Kickl, este pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile generale din această toamnă.
Kickl a reformat BVT, o măsură controversată. BVT se ocupa şi de supravegherea extremiştilor de dreapta din Austria.
O imagine controversată a guvernului de la vremea aceea este reprezentată de dansul lui Vladimir Putin cu ministrul de externe Karin Kneissl la nunta ei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu