Spitalele groazei din România, descoperite de Avocatul Poporului. "Chiar am simțit senzația de lagăr"

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Reprezentanții Avocatului Poporului au verificat mai multe spitale din țară și au descoperit condițiile groaznice în care sunt ținuți pacienții.

Este vorba despre mai multe spitale de neuropsihiatrie din țară. Pe lista unităților vizate se află și Spitalul Alexandru Obregia din București.

"Am fost internată 4 luni de zile. Nu puteam efectiv să clintesc, să duc un pai de colo până dincolo. Eram ca o legumă. Am o fetiță de 18 ani. I-a fost greu, dar am spus că mai greu ar fi fost dacă stăteam acasă", a declarat pentru Antena 3 CNN o pacientă care s-a internat de bună voie la "Alexandru Obregia".

Se pare că la Spitalul Alexandru Obregia internările au crescut cu peste 40% față de luna trecută, aici aflându-se cei mai mulți pacienți internați nevoluntar: aproximativ 400.  Acum, verificările realizate de Avocatul Poporului au scos la iveală că în acest spital sunt ținuti sub lacăt chiar și pacienții care s-au internat în mod voluntar. Managerul unității, Andrian Țîbîrnă, spune că nu are de ales.

"Astăzi, în Spitalul Obregia am 77 de medici psihiatri pe 20 de secții, la 1000 de paturi de psihiatrie. Trageți concluziile", a declarat acesta pentru sursa citată.

Consilier al Avocatului Poporului: Am simțit senzația de lagăr

Condiții îngrozitoare au fost constatate de către consilierii Avocatului Poporului și la alte spitale de profil din țară: Săpoca, Socola Iași, Spitalul Județean de Urgență Zalău și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

"Chiar am simțit senzația de lagăr când am văzut cum sunt îmbăiați acești pacienți: mai mulți în același timp. Nu putem să vorbim de intimitatea pacientului. Am găsit pereți cu mucegai, cu igrasie. La secția de psihiatrie din Zalău, ferestrele erau acoperite cu folii opace", a spus Nicoleta Constantinescu, consilier al Avocatului Poporului.

"Încă sunt saloane și secții unde pacienții sunt cazați câte doi în pat, sau câte trei în două paturi alipite", a declarat Ioana Enache, consilier al Avocatului Poporului.

Neregulile depistate în spitalele de psihiatrie au fost semnalate premierului, membrilor Guvernului și Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel