Prezent la o conferință de presă, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat că Spitatul de Arși va fi gata în câteva săptămâni. Acest lucru a fost confirmat și de șeful de șantier, care a estimat că lucrările vor fi gata în luna decembrie.
'Sper ca în două - trei săptămâni Spitalul de Arşi să fie funcţional. (...) Nu mai trebuie ca bolnavii să fie trimişi în spitalele din străinătate. Ceea ce mă doare cel mai mult este că Ministerul Sănătăţii a avut 500 de milioane de lei la dispoziţie să investească în spitale şi nu a făcut-o. O vom face noi, administraţiile locale, şi în primul rând mă refer la administraţia Sectorului 1. (...) În decembrie, România va avea o secţie ATI în Spitalul de Arşi comparativă cu secţiile ATI din toată lumea', a declarat Tudorache, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
El a spus că investiţia pentru secţia ATI din Spitalul de Arşi a depăşit 250.000 de euro. 'Atunci când terminăm lucrarea vă voi spune exact care au fost costurile. În momentul de faţă vă spun că au depăşit 250.000 de euro. Nu este o problemă, Primăria sectorului are bani, cum am şi spus, noi avem şapte hectare undeva în zona de nord a Bucureştiului, unde vrem să construim un spital. Un spital va costa multe milioane de euro', a afirmat edilul.
El a informat că la ATI de la Spitalul de Arşi vor fi cinci paturi de 'mari arşi' şi a menţionat că, după terminarea lucrărilor, Direcţia de Sănătate Publică trebuie dea autorizaţie.
La rândul său, şeful de şantier Adrian Balosin a estimat că lucrările vor fi gata la sfârşitul lunii decembrie. 'Lucrările sunt în stadiul de finisare. Depinde şi de furnizarea echipamentelor din străinătate, ele sunt contractate şi încep să vină de săptămâna viitoare şi cam până la jumătatea lunii decembrie vin toate', a menţionat Balosin.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu