Spitalul de Copii Brașov are PRIMUL computerul tomograf: Premieră pentru acest spital

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Spitalul de Copii Brașov a trecut prin schimbări în ultima vreme, atât prin reparații, cât și prin dotări de înaltă performanță. 

Încăperile laboratorului au fost reparate şi pregătite pentru punerea în funcţiune a CT-ului pe care instituţia medicală l-a achiziţionat anul trecut, cu fonduri asigurate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov.

Aparatul de tomografie computerizată a costat 1.418.480 lei şi a fost livrat în noiembrie 2021. Începând cu luna septembrie 2021 s-au executat reparaţii şi igienizări ale spațiilor laboratorului, care au totalizat 1.579.926 lei tot prin intermediul alocărilor din bugetul judeţean.

Acestea au inclus în primul rând amenajarea încăperilor alocate CT-ului, dar s-au efectuat şi lucrări de igienizare, tencuieli şi zugrăveli, a fost montată pardoseala, au fost instalate o uşă batantă de plumb şi un geam cu ramă de plumb, a fost proiectată şi realizată modificarea reţelei electrice, astfel încât aceasta să fie adaptată puterii electrice a CT-ului.

Totodată, au fost achiziţionate şi montate console suspendate pentru anestezie, dotate cu 4 prize electrice, 2 surse de oxigen medical şi 2 surse de aer medical, precum şi un aparat de ventilaţie mecanică. De asemenea, au fost cumpărate şi montate bandouri şi geamuri termopan, a fost reînnoită pardoseala, a fost reconfigurat traseul instalaţiilor de încălzire şi a fost refăcută reţeaua de distribuţie a fluidelor medicale, potrivit monitorulexpres.ro

Cu ce alte echipamente a mai fost dotat Spitalul de Copii



Potrivit informaţiilor furnizate de echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, în vederea punerii în funcţiune a computerului tomograf au fost procurate inclusiv echipamentele medicale complementare:

• un aparat de anestezie de înaltă performanţă cu monitorizare (142.800 lei),
• un monitor de funcţii vitale hemodinamic (47.120 lei),
• un monitor de funcţii vitale hemodinamic de transport (18.410 lei),
• un ventilator portabil (84.490 lei),
• un injectomat (8.090 lei),
• un infuzomat (7.850 lei),
• un pat de spital (33.710 lei),
• un pat de spital cu 2 motoare (9.520 lei).

Spitalul, modernizat în ultimii 4 ani

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a făcut o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii pentru a vedea spaţiul renovat al laboratorului de radiologie şi imagistică în cadrul căruia a fost montat aparatul de tomografie computerizată, primul echipament de acest tip intrat în posesia instituţiei medicale. 

„Chiar dacă până acum, din cauze obiective, nu am avut proiecte cu fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii şi dotărilor Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov, am răspuns tuturor necesităţilor pe care echipa manageriale ni le-au adus în atenţie. Mă bucur că începând cu anul 2017 şi până în prezent, am reuşit să modernizăm, rând pe rând, secţiile clinice ale spitalului, iar anul trecut am putut asigura fondurile necesare pentru achiziţionarea aparatului CT – o premieră pentru acest spital, pentru renovarea laboratorului de radiologie şi imagistică, dar şi pentru lucrări şi studii necesare în vederea pregătirii altor proiecte investiţionale. Trebuie remarcat faptul că în anul 2021, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii a primit o alocare din bugetul judeţean în valoare totală de 6.587.000 lei, mai mare cu aproximativ un milion de lei faţă de cea din 2020 şi de şase ori mai mare decât sumele primite în anul 2016. În momentul de faţă putem spune că acest spital se prezintă foarte bine, atât din punctul de vedere al infrastructurii şi dotărilor de care dispune, cât şi sub aspectul calităţii actului medical, care este la cel mai înalt nivel, iar pentru toate acestea echipa managerială merită felicitările şi aprecierea noastră”, a declarat Adrian Veștea, potrivit sursei citate anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel