Spitalul judeţean Baia Mare, în carantină completă

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare a fost băgat în carantină totală până la finalul lunii martie. La acel moment, va fi evaluat riscul de infectare cu COVID-19 şi se va decide dacă măsura va fi prelungită. 

Publicitate

Potrivit unui comunicat al spitalului din Baia Mare transmis, duminică, se sistează total stagiile de practică ale elevilor școlilor sanitare și vizitele aparținătorilor.

„Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare intră în carantină totală până la 31 martie 2020, respectând, astfel, deciziile anunțate de secretarul de stat Raed Arafat. Pe 31 martie se va face o evaluare a riscului de infectare cu COVID-19, iar atunci se va decide dacă interdicţia se va ridica sau se va prelungi. Prin anunțul făcut de Raed Arafat, până la data de 31 martie, când va fi reanalizată această măsură, se sistează total stagiile de practică ale elevilor școlilor sanitare și vizitele aparținătorilor în spitalele din România", se arată în comunicat, conform Mediafax. 

Spitalul băimărean își cere scuze pentru măsurile drastice adoptate, precizând că sunt acțiuni necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel