Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, amendat după ce un primar a murit pe holul Secţiei exterioare din Săveni

Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani a fost sancţionat contravenţional, cu o amendă de 5.000 de lei, pentru deficienţele de la Secţia exterioară din Săveni, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

Sancţiunea dispusă de inspectorii DSP survine la o lună după ce primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr, a murit în unitatea spitalicească din oraşul Săveni, ca urmare a faptului că, la momentul respectiv, în spital nu se afla niciun medic de gardă.

Potrivit comunicatului, amenda a fost aplicată "pentru nerespectarea reglementărilor legale în vigoare privind munca în schimburi, a timpului de muncă, a regimului pauzelor, luând în considerare existenţa unor factori de risc în mediul de muncă şi capacitatea de adaptare a salariaţilor".

De asemenea, inspectorii DSP au dispus un set de măsuri, dând termen pentru implementarea acestora.

Unitatea medicală din Săveni este secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, iar pe 4 iulie 2019, primarul comunei Vorniceni a ajuns acolo în urma unui infarct. El a fost văzut de o asistentă care era de serviciu, însă, ulterior, a decis să plece. La scurt timp, primarul s-a prăbuşit pe treptele fostului spital orăşenesc.

La faţa locului a fost chemat şi un echipaj de la staţia din Săveni a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi o ambulanţă SMURD-TIM cu medic de la Botoşani, care însă nu au mai putut să îl salveze pe bărbat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel