Spitalul Județean din Suceava a rămas fără locuri libere pentru bolnavii Covid.
Spitalul Județean din Suceava a rămas din nou fără paturi la Terapie Intensivă. Nu mai există niciun loc liber, după ce toate au fost ocupate de bolnavii de Covid-19. Cei mai mulți care ajung aici sunt nevaccinați, spun medicii, iar mai grav este faptul că numărul infectărilor este din nou în creștere, relatează Realitatea Plus.
În spitalele din Suceava sunt internate aproximativ 100 de persoane infectate cu COVID-19, iar alte 19 sunt suspecte de infecția cu Sars-Cov-2. Locurile din spitale sunt ocupate aproape în totalitate. Spre exemplu, în unitatea de Terapie intensivă a Spitalului Județean nu mai era ieri niciun loc liber pentru pacienții în stare gravă.
Spitalul din Rădăuți se confruntă exact cu aceeași situație, iar în spitalul din Câmpu Lung erau doar 3 paturi libere pentru pacienții pozitiv Covid-19. În spitalul din Grura Humorului și în cel de Boli Cronice mai erau 5 și, respectiv, 6 locuri pentru pacienții pozitivi. La nivelul întregului județ, ieri, erau libere doar 62 de paturi, 33 dintre ele fiind în zona tampon.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe afirmă că mulţi pacienţi cu COVID-19, dar şi cu alte boli, amână să apeleze la medici, preferând să se trateze acasă şi ajung în stare gravă la Urgenţă, relatează Agerpres. Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a făcut, miercuri, un apel către cetăţeni să se prezinte la medic încă de la primele simptome ale bolii.
"Pacienţii care constată apariţia unor simptome specifice să vină şi să caute un medic, că este medicul de familie, că este un medic specialist (...) Să vină la spital, să nu amâne venirea în spital pentru ultimul moment, pentru că dacă (...) este într-o fază preliminară, atunci evoluţia bolii poate fi mult mai favorabilă. Nu mă refer doar la COVID-19, mă refer în general la toate situaţiile. Observăm în ambulatoriu că pacienţii vin într-o stare gravă. Chiar şi la Urgenţă observăm acest lucru şi, la fel, în mod repetat facem apel la populaţie de a rezolva problemele medicale cât mai repede cu putinţă, să apeleze la un medic specialist care să ghideze evoluţia bolii", a declarat Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia directorului medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, COVID-19 este o "boală destul de perfidă", deoarece unii pacienţi nu prezintă simptome, deşi starea lor de sănătate este alterată.
"Nu aş putea să vă răspund de ce nu vin. Probabil că mulţi stau acasă că poate mă vindec cu Paracetamol, poate nu vor să se testeze, nu ştiu de ce vin târziu. Există persoane cărora le e teamă, alte persoane spun că lasă, îmi trece, e doar o viroză, nu există COVID, stau acasă şi mă fac bine de la ceaiuri, şi pălincă şi paracetamol şi când nu mai pot, atunci vin. Pe de altă parte, cum am subliniat şi altă dată, COVID este o boală destul de perfidă, în sensul că te simţi destul de bine chiar şi cu o saturaţie de oxigen de 80%, pacientul nu îşi dă seama că este aşa de grav. Se simte bine dacă stă în pat, nu face un efort deosebit şi nu îşi dă seama că, de fapt, este într-o stare gravă", a adăugat dr. Roşu Matyas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu