Spitalul Orășenesc din Victoria, județul Brașov, se redeschide după 10 ani

Spitalul din Victoria. Foto: Biz Brașov
Spitalul din Victoria. Foto: Biz Brașov

Spitalul Orășenesc din Victoria, județul Brașov, se redeschide, joi, după 10 ani de la Hotărârea de Guvern a premierului Emil Boc, prin care a fost închis, alături de alte 60 de spitale din țară.

Primarul orașului Victoria, Camelia Bertea, a reușit să adune 90 000 de euro din donații, iar joi redeschide Spitalul Orășenesc, după 10 ani de la Hotărârea de Guvern prin care a fost închis.

Redeschiderea spitalului este posibilă datorită banilor veniți din donații făcute de localnici și de românii din diaspora.

Primarul Bertea, ales din partea USR, a mobilizat și comunitatea locală în diferite proiecte de voluntariat.

Spitalul își va desfășura activitatea în subordinea Consiliului Local. Primăria și Consiliul Local alocă 152.000 euro pentru investiții și funcționare.

Administrația locală a solicitat, prin intermediul DSP Brașov, 50 de paturi pentru spitalizare continuă și 27 de paturi pentru spitalizare de zi. Specialitățile de care va dispune spitalul  sunt: chirurgie, boli interne, fiziokinetoterapie, pediatrie, ginecologie, cardiologie, endocrinologie

Spitalul orășenesc Victoria a fost deschis pentru prima dată în 1974, iar în 1980 a fost dată în folosință o clădire nouă pentru serviciile medicale de care beneficiau locuitorii din zonă. Din 2006, îngrijirile medicale s-au axat mai mult pe tratarea cazurilor cronice, astfel că denumirea a fost schimbată în „Spitalul de Boli Cronice Victoria”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel