O echipă multidisciplinară de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a realizat rezecţia unei tumori gigante, la o pacientă de 95 de ani.
Potrivit unui comunicat al SUUB, echipa a fost condusă de dr. Mihaela Zaharia, medic primar Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă, dr. Bogdan Bănică, medic primar Chirurgie Oromaxilofacială, şi dr. Liviu Dan Stan, ATI.
Tumora avea dimensiunea 11/9 cm. "Am efectuat rezecţia completă a formaţiunii tumorale, cu disecţia minuţioasă a ramurilor nervului facial şi a vaselor de sânge, inclusiv artera carotidă externă. Apoi am realizat reconstrucţia ramurilor orbito-faciale şi zigomatico-bucale pentru a evita semipareza facială stângă, rezultat care se va putea estima în timp. La 14 zile vom aprecia integritatea grefei de piele şi pacienta se va putea externa. În funcţie de rezultatul histopatologic se va decide conduita terapeutică ulterioară de către echipa formată din chirurgii plasticieni şi oromaxilofaciali şi medicul oncolog", a explicat dr. Zaharia.
Veterană de război şi fostă asistentă medicală, Fevronia Breahnă a ajuns recent la SUUB în urma unei sângerări a tumorii pe care o avea pe obrazul stâng. Tumora avea o evoluţie de peste 50 de ani şi era ulcerată.
"La 35 de ani am avut o otită şi apoi am rămas cu o umflătură cât un bob de mazăre acolo, dar n-am băgat-o în seamă. S-a tot mărit cu timpul şi n-a fost bine că am stat atât de mult", a spus femeia.
Fevronia Breahnă a lucrat 37 de ani ca asistentă medicală. Fiind cea mai mare fată dintre cei 11 copii ai unei familii dintr-un sat din Botoşani, Fevronia a fost nevoită să se mute cu familia la Bucureşti, odată cu începerea războiului. A urmat timp de 3 ani cursurile şcolii de asistente din cadrul Spitalului Brâncovenesc, considerat atunci cel mai modern şi bine utilat spital al Bucureştiului, a precizat SUUB.
"Pe atunci ne numeam soră medicală. Am lucrat foarte mult, fiindcă mi-a plăcut această meserie. Am lucrat o dată şi 72 de ore, fiindcă am ţinut locul unei colege, dar eram tânără şi rezistam. În sala de operaţie trebuie să fii spirt. Eu nu stăteam o clipă", a mărturisit femeia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu