Numărul bolnavilor de coronavirus care au fost vindecaţi de medicii Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara se apropie de 300, doar în ultimele 24 de ore fiind trataţi alţi 17 pacienţi.
Informaţiile au fost furnizate, miercuri seara, de primarul Nicolae Robu.
"Încă 17 vindecaţi, de ieri până astăzi, la Spitalul 'Victor Babeş' din Timişoara. S-a ajuns la 287 de trataţi de SARS-CoV-2. Vă rog, nu recepţionaţi aceste comunicări drept triumfaliste. Ele sunt îmbucurătoare, dar pentru sănătatea noastră şi a semenilor mai avem încă de stat în casă. Observăm că încă au loc un număr important de îmbolnăviri, încă există decese, deci, ascultaţi de specialişti", afirmă Nicolae Robu, miercuri seara, pe pagina de Facebook.
Potrivit edilului, Comitetul local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Timişoara, în deliberare, a hotărât, marţi, că începând din data de 22 aprilie, pe teritoriul municipiului Timişoara se instituie obligativitatea de a purta mască şi mănuşi în mijloacele de transport public şi în spaţiile închise ale structurilor publice şi private în care se desfăşoară relaţii cu publicul.
Primarul Robu, care este preşedintele Comitetului local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Timişoara, a detaliat că această măsură suplimentară de protecţie împotriva infestării cu SARS-CoV-2 vine în contextul în care zilnic se înregistrează vindecări ale bolnavilor de coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara, dar şi că apar noi cazuri de îmbolnăviri, care trebuie limitate, până la eliminare.
"Se constată, pe de-o parte, că la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara, zilnic se vindecă un număr de pacienţi care au ajuns infectaţi cu noul coronavirus, dar pe de altă parte se constată că zilnic se îmbolnăvesc noi cetăţeni şi au loc din când în când şi decese. Atunci, trebuie să ne protejăm, să luăm măsuri, iar recomandarea specialiştilor este ca în aceste spaţii închise menţionate, să se poarte mască şi mănuşi", a detaliat Nicolae Robu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News