Sportivă româncă, DEPISTATĂ pozitiv. Șoc în tenis după cazul Sharapova

După Maria Sharapova, iată că și o sportivă româncă a fost depistată pozitiv la Meldonium.

Conform ProSport, Mirela Lavric, una dintre cele mai valoroase atlete din ţara noastră în acest moment, a fost depistată pozitiv în martie, la Portland.

La competiţia respectivă, Lavric a cucerit bronzul la proba de 4X400m, alături de Bianca Răzor, Adelina Pastor şi Andrea Miklos. Cel mai probabil, medalia cucerită la competiţia indoor din Statele Unite va fi pierdută.

"Deocamdată, nu ştiu nimic oficial. Nu am ce să spun mai mult", a comentat pentru sursa citată Viorica Pintilie, antrenoarea Mirelei.

(w670)

De menţionat faptul că toţi sportivii care au fost depistaţi pozitiv la Meldonium au fost suspendaţi provizoriu, WADA dorind să facă o serie de studii suplimentare, printre care cel cu privire la perioada în care substanţa este eliminată din corp.

Specialistă a probelor de 400 metri şi 800 metri, Lavric reuşise să vină a 8-a la Europeanul de anul trecut, după ce la Jocurile Francofoniei cucerise două medalii de aur.

Mirela Lavric este de 3 ori campioană mondială la juniori, în 2007 în Cehia, în Polonia în 2008 şi în Canada, 2010.

Medicamentele pe bază de meldonium se folosesc pentru următoarele afecțiuni:

- în tratamentul bolilor coronariene (anghină, infarct miocardic), insuficiență cardiacă cronică
- în tratamentul complex al afecțiunilor acute și cronice ale circulației cerebrale (accidente vasculare cerebrale și insuficiență cerebro-vasculare)
- în tratarea sindromului de abstinență în alcoolism cronic (în combinație cu un tratament specific al alcoolismului)
- hemoftalm, hemoragii retiniene de diferite etiologii
- tromboză de venă centrală a retinei și sucursalele sale
- retinopatie de diferite etiologii (diabetic, hipertensiune)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel