Spotify a reușit să ajungă la 320 de milioane de utilizatori activi lunar și 144 de abonați premium, o creștere semnificativă care se datorează în mare parte Rusiei.
Conform The Verge, compania și-a crescut cei doi indici cu 29%, respectiv 27%, mai ales datorită extinderii în Rusia și alte 12 piețe. Astfel, Spotify a transmis că Rusia a devenit „cea mai de succes lansare pe o nouă piață de până acum”.
Creșterile aplicației Spotify, specializată în streaming de muzică, o plasează cu mult în fața rivalelor. De exemplu, Amazon Music a raportat 55 milioane clienți, dintre care „aproape toți” erau și abonați. Între timp, Apple ar avea 60 milioane de clienți premium, în special pentru că nu oferă conținut gratuit cu reclame decât prin promoții sau încercări gratuite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu