Spray nazal Pfizer împotriva migrenelor, autorizat în Statele Unite

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Autorităţile sanitare americane au autorizat un nou tratament împotriva migrenei care este administrat cu ajutorul unui spray nazal, a anunţat vineri gigantul farmaceutic Pfizer.

Alegeri prezidentiale 2024

Tratamentul, care va fi comercializat de către Pfizer sub denumirea de Zavzpret, a fost autorizat pentru tratamentul migrenelor severe la adulţi, informează Agerpres.

În cadrul unui amplu studiu clinic, ale cărui rezultate au fost publicate luna trecută în revista ştiinţifică Lancet Neurology, medicamentul a demonstrat că are efecte pozitive de calmare a durerii, uneori chiar mai rapid de 15 minute după administrarea unei doze, a subliniat Pfizer.

"Una dintre cele mai importante caracteristici ale unei opţiuni de tratament acut este cât de repede funcţionează", a declarat Kathleen Mullin, de la New England Institute for Neurology & Headache, citată în comunicatul Pfizer.

"Sub formă de spray nazal cu absorbţie rapidă, Zavzpret oferă o opţiune de tratament alternativă pentru cei care au nevoie de reducerea durerii, care nu pot lua medicamente pe cale orală, din cauza stării de greaţă sau a vărsăturilor", a adăugat ea.

Migrenele pot avea un efect semnificativ asupra vieţii cotidiene şi sunt adesea însoţite, pe lângă durerile de cap, de tulburări de vedere sau de intoleranţă la lumină.

Pfizer a precizat că tratamentul, care foloseşte o moleculă numită zavegepant, va fi disponibil în farmaciile din SUA în iulie 2023.

Gigantul american a cumpărat în urmă cu un an cu peste zece miliarde de dolari compania Biohaven, care a dezvoltat zavegepant, precum şi alte tratamente împotriva migrenelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel