Sprijin de un milion de euro, de la CE, pentru Aeroportul Timişoara

aeroport-timisoara-2
aeroport-timisoara-2

Comisia Europeană a aprobat acordarea de sprijin public în valoare de aproximativ un milion de euro pentru compensarea pagubelor cauzate de pandemie Aeroportului Timișoara, conform unui comunicat al instituției.

Comisia Europeană a stabilit că o subvenție directă acordată de România, în valoare de aproximativ 4,8 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro), destinată Aeroportului Timișoara, respectă normele UE privind ajutorul de stat. Măsura urmărește să compenseze pagubele suferite de aeroport ca urmare a pandemiei.

Din cauza măsurilor puse în aplicare de România pentru a limita răspândirea coronavirusului începând din 16 martie, companiile aeriene care operează pe aeroportul din Timișoara au trebuit să reducă treptat numărul de zboruri regulate, până la încetarea totală a operațiunilor de zbor la 25 martie. Din acest motiv, aeroportul a suferit pierderi importante din exploatare. Abia la 17 iunie au fost eliminate măsurile restrictive, iar operațiunile de trafic aerian au început să fie reluate.

„Scopul sprijinului public notificat de România, care ia forma unei subvenții directe, este acela de a compensa Aeroportul Timișoara pentru pierderile suferite ca urmare a suspendării zborurilor din cauza pandemiei de coronavirus în perioada 16 martie -16 iunie 2020. Comisia a evaluat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care îi permite să aprobe măsuri de ajutoare de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite companii în cazul unor prejudicii cauzate în mod direct de evenimente excepționale, precum pandemia. Comisia a constatat că măsura ar compensa prejudiciul legat în mod direct de pandemie”, conform CE, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel